Miercuri, 14 august, Real Madrid a disputat marele meci din Supercupa Europei contra Atalantei, scor 2-0. Unul dintre marcatorii partidei a fost chiar debutantul Kylian Mbappe (25 de ani), iar starul francez a venit cu un mesaj imediat după fluierul final.
Kylian Mbappe începe povestea la Madrid cu un mega trofeu
Puțină lume se aștepta ca noul „Galactic”, Kylian Mbappe, să-și facă apariția pe teren în meciul din Supercupa Europei. Cu toate acestea, „broscoiul” a beneficiat de primele minute în tricoul „los blanco” și nu a putut să încheie partida fără un gol marcat.
După ce Federico Valverde își trecuse primul numele pe lista de marcatori, în minutul 68, Kylian Mbappe a fost cel care a stabilit scorul de 2-0.
În minutul 83, tehnicianul Carlo Ancelotti a decis să-l schimbe pe starul din Hexagon, iar acesta a avut parte de o ovaționare senzațională din partea publicului. La finalul partidei, Mbappe s-a bucurat de prima medalie obținută în tricoul „Galacticilor”, iar francezul s-a fotografiat alături de conaționalii săi (Ferland Mendy, Eduardo Camavinga, Aurelien Tchouameni), dar și de colegii din atac (Vinicius Junior, Jude Bellingham și Rodrygo).
După marea petrecere de pe teren, francezul s-a declarat încântat după debutul său cu gol la Real Madrid, în Supercupa Europei.
„Este extraordinar să începi cu un titlu, când toată lumea ştie ce înseamnă pentru mine doar să joc pentru acest club. Este incredibil, atmosfera a fost magică. Cine spune Real Madrid, spune trofee. Trebuie să câştigi aici, aşa că este foarte important ca la primul meci să câştigi un titlu. Pentru un jucător ca mine este important să fiu decisiv imediat, aşa că sunt foarte fericit, chiar dacă sunt mereu lucruri de îmbunătăţit şi sunt conştient de asta.
A fost o seară grozavă, aşteptam de mult acest moment. Să joci cu acest tricou, cu această emblemă, pentru aceşti suporteri, este un cadou pentru mine.
Suntem la Real Madrid, nu avem limită, dacă pot înscrie 50 de goluri, atunci 50 o să înscriu, dar cel mai important este să câştigăm şi să ne perfecţionăm ca echipă, pentru că vom câştiga ca echipă.” a declarat Kylian Mbappe.
Carlo Ancelotti vrea un fundaş central de 100 de milioane de euro
„Galacticii” caută un fundaş central după ce Nacho Fernandez s-a transferat la Al-Qadsiah, la arabi.
Strategia lui Real Madrid de a transfera jucători foarte tineri, dar şi foarte scumpi, se aplică şi în acest sezon. Campioana Europei a pus ochii pe Vitor Reis (18 ani), de la Palmeiras.
Fundașul central are o clauză de reziliere a contractului de 100 de milioane de euro.
Conducătorii lui Real Madrid se află în relaţii excelente cu Palmeiras, după transferul lui Endrick pe Santiago Bernabeu. Vitor Reis este dorit şi de alte formaţii puternice din Europa, cum ar fi cele mai mari echipe din Premier League.