România și-a început perfect parcursul în Liga Națiunilor, cu două victorii obținute contra naționalelor din Kosovo (3-0) și Lituania (3-1). „Tricolorii” s-au instalat astfel pe prima poziție a grupei C2.
Mircea Lucescu are un singur gând, acela de a duce prima reprezentativă de fotbal la Campionatul Mondial din 2026, iar primul pas spre îndeplinirea acestui obiectiv este reprezentat de câștigarea grupei din Liga Națiunilor, din care mai face parte Cipru. FRF a făcut un anunț cu privire la biletele disponibile pentru duelul de la Larnaca, care va avea loc pe data de 12 octombrie, ora 21:45.
Cât costă un bilet la meciul dintre Cipru și România, din Liga Națiunilor
Începând cu ziua de miercuri, 18 septembrie, suporterii își vor putea cumpăra bilete cu ajutorul site-urilor bilete.frf.ro și bilete.ro, termenul limită fiind reprezentat de data de 3 octombrie, ora 21:00, asta în cazul în care nu vor fi epuizate până la acel moment.
Fanii vor fi nevoiți să scoată 50 de lei din buzunar pentru un bilet, adică 10 euro, iar locurile repartizate sunt în Tribuna Nord, mai exact în sectoarele 201, 202 și 203 ale „AEK Arena”, din Larnaca. Numărul de bilete disponibile pentru susținătorii „tricolorilor” lui „Il Luce”? 828. Este important să precizăm că nu se vor putea achiziționa mai mult de opt bilete per comandă.
Procedura de cumpărare poate fi consultată pe site-ul FRF și presupune patru pași, după cum urmează:
- comenzile vor fi înregistrate începând cu ziua de 18 septembrie;
- ulterior, după încheierea vânzării, va fi trimisă o bază de date a cumpărătorilor către Federația cipriotă, pentru personalizarea biletelor;
- în termen de 3-5 zile, ciprioții vor trimite înapoi către FRF biletele personalizate;
- începând cu 8 octombrie 2024, reprezentanții FRf, prin intermediul platformei bilete.ro, vor livra fanilor biletele pe care le-au comandat.
VEZI ȘI: Unul singur! Cine este românul din Superliga pe care Mircea Lucescu l-a lăudat în presa din Italia
Programul „tricolorilor” în Liga Națiunilor:
Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45
Kosovo – România 0-3
Luni, 9 septembrie 2024, 21:45
România – Lituania 3-1
Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45
Cipru – România
Marți, 15 octombrie 2024, 21:45
Lituania – România
Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45
România – Kosovo
Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45
România – Cipru
Cele mai bune patru câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor, exceptând naționalele care au terminat pe primele două poziții în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Campionatul Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice.
Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru selecționate, care se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naționale europene participante la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.