De ce ezită Edi Iordănescu să-şi prelungească acordul cu FRF. Selecţionerul are ofertă de la echipa cu 15 titluri de campioană

Contractul lui Edi Iordănescu cu Federaţia Română de Fotbal expiră la finalul drumului pe care naţionala îl va avea la EURO 2024. Deocamdată, selecţionerul nu şi-a prelungit acordul şi nu se ştie dacă o va face.

Antrenorul României a primit o ofertă tentantă.

Edi Iordănescu, ofertat de Legia Varșovia

Legia Varșovia este interesată de serviciile lui Edi Iordănescu și l-ar fi desemnat pe Octavian Moraru, fostul director sportiv de la Rapid și Gaz Metan Mediaș, să-l convingă pe selecționer să plece de la echipa națională, conform Digisport.

Legia Varșovia are în palmares 15 titluri de campioană în Polonia și în prezent se află pe locul 6 în Ekstraklasa, cu 41 de puncte, la 4 distanță de cupele europene.

Edi Iordănescu se mai gândeşte

Antrenorul naţionalei a punctat că nu şi-a prelungit încă acordul cu FRF, dar şi că acest lucru ar fi posibil să se întâmple până la startul competiţiei din Germania.

„Nu este o problemă pentru mine contractul, şi nu o prioritate. E posibil să avem o discuţie în sensul acesta. România are prioritate în sufletul meu, vom vedea noua ofertă, noile obiective, atunci voi avea şi eu răspuns.

Nu ştiu cum pot evolua lucrurile, nu ştiu cum vede FRF continuitatea. Trebuie să ştiu exact ce aşteptări sunt. Ar fi indicat ca un răspuns final să vină până la turneul final, dar totul este posibil.

Au fost şi momente dificile, dar am trecut cu toţii peste ele, a contat că am avut liniştea să lucrez. În interiorul naţionalei, focusul a fost la ce avem de făcut.

Pentru o prezenţă bună la turneul final, vreau să rămânem concentraţi pe ce avem de făcut. Contractul meu este cel mai puţin important în acest moment”, a spus Edi Iordănescu în urmă cu două săptămâni.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare