Ajuns la 31 de ani, Jefte Betancor urmează să facă un pas important în cariera sa.
Jefte semnează cu Olympiacos Pireu
Jefte Betancor a ajuns la începutul anului 2024 în Grecia, la formația Panserraikos. Atacantul spaniol s-a impus rapid în noul campionat, iar în momentul de față este golgheter în prima ligă, cu 12 goluri.
Evoluțiile sale au atras atenția în Grecia, iar Olympiacos nu a stat pe gânduri. Fosta adversară a FCSB-ului din Europa League a demarat discuțiile, iar Jefte este așteptat să semneze cu una dintre cele mai importante cluburi din țară.
Potrivit presei din Grecia, Jefte a mai fost dorit și de Panathinaikos, însă dorința sa a fost să meargă la Olympiacos. În schimbul fostului atacant de la CFR se va plăti suma de un milion de euro.
Reamintim că Panserraikos nu a achitat niciun ban pentru aducerea jucătorului din România.
Jefte, refuzat vehement de Becali
În urmă cu un an, CFR renunța la Jefte. Dan Petrescu nu era impresionat de serviciile spaniolului, revenit după împrumutul de la Pafos. La acea vreme, fotbalistul îi era propus lui Gigi Becali, însă patronul FCSB-ului declara că nici nu se gândește să facă acest transfer.
”M-a sunat cineva să mi-l propună pe Jefte. Am închis telefonul imediat. Păi, ce, eu sunt prost? Nu sunt prost, sunt deștept.
Eu iau jucători dați afară de CFR și apoi vreau să mă bat cu CFR? Atâta minte credeți voi că am? Nu mă interesează Jefte!”, a declarat Gigi Becali, citat de GSP.ro.