Darren Cahill: Simona a jucat incredibil, a fost unul dintre acele meciuri în care totul îți iese

11
0
Share:

Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, a vorbit despre titlul câştigat de româncă la Wimbledon. Australianul susţine că Simona a jucat ca la carte în faţa Serenei Williams, care e deţinătoarea a 23 de trofee de Mare Șlem.

Vezi și: John McEnroe, despre victoria Simonei Halep: Sunt ULUIT! Nici măcar nu a fost un meci

După finala de la Wimbledon, de sâmbătă, Darren Cahill a reacţionat: ”Simona a jucat incredibil. E unul dintre acele meciuri în care totul îți iese. A respectat un plan clar. Brad Gilbert (n.red. – expert ESPN) a fost ca un ghimpe în spatele meu. ‘Să stea mai retrasă pe primul serviciu!’, a spus el. Nu eu i-am transmis asta, dar a primit cumva mesajul”, a spus Darren Cahill, pentru ESPN.

Darren Cahill rămâne aproape de Simona Halep, deşi cei doi au încheiat colaborarea în noiembrie 2018. Australianul a fost aproape de fosta sa elevă şi la Wimbledon, fiind prezent la antrenamente.

Simona Halep (7 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe Serena Williams (10 WTA), scor 6-2, 6-2 şi a câştigat turneul de la Wimbledon, acesta fiind cel de-al doilea titlu de Mare Şlem obţinut de româncă, după cel de la Roland Garros, din 2018.

Vezi și: Simona Halep a devenit membru al exclusivistului All England Club: avantaje de LUX primite prin noua poziție

Finala feminină a durat doar 55 de minute.

Simona Halep este prima sportivă din România care câştigă turneul de mare prestigiu de la Wimbledon.

Sursa: Stiripesurse.ro

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER