Darius Olaru a tras concluziile după Dinamo – FCSB 0-2: „Nu ne gândeam că abia acum vom ajunge pe loc de play-off!”

Darius Olaru a tras concluziile după Dinamo – FCSB 0-2. Căpitanul echipei campioane a precizat că pentru el a fost o diferență clară între cele două echipe.

Darius Olaru a tras concluziile după Dinamo – FCSB 0-2

Darius Olaru a vorbit și despre perioada extrem de dificilă pentru el, neavând de mult timp o vacanță.

„Nu ne gândeam că vom ajunge abia acum să fim pe loc de play-off, dar ne bucurăm că am reușit să câștigăm. Un derby e un derby și ne bucurăm foarte tare. Știu ce facem la antrenamente, știu că ne antrenăm bine și era timpul să legăm această serie de victorii și să urcăm pe loc de play-off. Aceasta a fost diferența în această seară.

Domnul arbitru mi-a zis că sunt căpitan și că pot vorbi cu el. Dacă sunt căpitan și vorbesc, atunci de ce îmi dai galben? Am mers doar să vorbesc cu el, mi-a zis că am strigat la el, dar eu am vorbit pe un ton foarte calm cu el. Mi-a dat galben mult prea ușor.

Eu mă simt bine, vreau să joc, dar parcă uneori e bine să mai iei și o pauză. E destul de dificil pe plan mental când nu ai pauză deloc”, a declarat Darius Olaru după meci.

Gigi Becali, după Dinamo – FCSB 0-2

La doar câteva minute după meciul cu Dinamo, Gigi Becali a oferit primele sale declarații. Patronul FCSB-ului consideră că jucătorii săi sunt greu de oprit la ora actuală, cel puțin în Superliga, însă a ținut să-i laude pe rivali pentru atitudinea arătată în această seară.

„(n.r. Alexandru Musi) Probabil a dat 1 kg jos și de-asta a dat gol. Eu am altă părere despre Dinamo, nu că sunt diplomat. S-a luptat foarte mult, dar nu puteau. Era diferența de valoare. Noi nu i-am lăsat, i-am năucit cu pressing-ul. Nu ai cum să faci față, e diferență de jucători aici.

Trebuie mult mai mult ca să o învingi pe Steaua, FCSB. (n.r. dacă a greșit primul 11) Am vrut să-l încercăm pe Miculescu acolo. Mi-am dat seama că nu poate juca acolo. Are forță, e bătăios. Nu am schimbat eu, au schimbat ei. Schimbările le-am făcut așa, să întărim mijlocul terenului. Băluță a jucat prea bine în seara asta.

Nu sunt probleme medicale la jucători. Octavian Popescu nu mai făcea faza defensivă, nu mai ținea mingea și a fost schimbat. Am început și eu să mă uit mai mult la fotbal acum. M-a impresionat Guardiola când a zis că la fotbal la el toată lumea trebuie să atace când are mingea și când nu are mingea toată lumea să se apere„, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare