Breaking News // Dănuţ Lupu, eliberat condiţionat din închisoare!

Dănuţ Lupu (57 ani) a fost eliberat condiţionat din închisoare. El primise o condamnare de 7 luni şi 10 zile. Cererea de eliberare a fost judecată joi, 7 martie, deși termenul era prevăzut pentru 27 martie.

Cererea fostului internaţional a fost acceptată și a fost eliberat condiționat din închisoare. Fostul fotbalist a fost încarcerat după ce a fost condamnat pentru conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de conducere.

Cum l-a convins pe judecător

„Mi-am îndeplinit fracția, regret fapta și doresc sa mă întorc acasă alături de ai mei”, i-a transmis Dănuț Lupu judecătorului.

Decizia nu este, însă, una finală, și poate fi contestată de procurori în termen de 72 de ore de la pronunțare.

Ar avea ofertă de la Dinamo

Avocatul lui Dănuț Lupu a dezvăluit, în fața judecătorilor, că fostul fotbalist are o ofertă de muncă, de la Dinamo, care-i propune funcția de director sportiv, fără să precizeze dacă e vorba despre Clubul Sportiv Dinamo.

”Clientul meu se va reintegra în societate. În acest moment are o propunere de la Dinamo, să fie angajat ca director sportiv. În plus, trebuie să facă o operație pentru afecțiunea de care suferă”, a spus avocatul Ingrid Miclăuș.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare