Rapid se va duela cu Dinamo pe teren propriu, duminică, 18 august, de la 21:30, în etapa cu numărul șase a acestui sezon de SuperLiga. Derby-ul de pe „Superbet Arena” va fi pus la dispoziția urmăritorilor în format LIVE TEXT de Sport pe Surse și va fi transmis în direct la TV pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Daniel Pancu (47 de ani), actualul selecționer al naționalei U21, a prefațat partida tare din Giulești.
Potrivit opiniei lui Pancu, Rapid pornește cu șansa întâi, întrucât Dinamo se confruntă cu accidentări serioase
Fostul atacant al trupei care evoluează în alb și vișiniu consideră că elevii lui Neil Lennon sunt favoriți în derby, dată fiind situația accidentărilor din lotul croatului Zeljko Kopic.
Dennis Politic va lipsi aproximativ o lună, după ce a suferit o accidentare în deplasarea de la Iași, din etapa a 5-a. Nici Petru Neagu nu va fi folosit contra „feroviarilor”, însă malgașul Hakim Abdallah a fost recuperat în timp util pentru confruntarea de pe „Superbet Arena”.
„Întotdeauna starea de spirit contează foarte mult, dar în derby contează și mai mult. Dinamo pare că are niște absențe și nu are un lot atât de puternic, lucru care va conta până la finalul sezonului. Părerea mea, în condițiile astea, Rapid pleacă favorită, ținând cont de absențele celor de la Dinamo”, a declarat Daniel Pancu, citat de iamsport.ro
La acest moment, Rapid ocupă locul 13 în ierarhia competiției interne, cu patru puncte. De partea cealaltă, Dinamo pare că a reușit să treacă peste pasa proastă din ultimul sezon, la capătul căruia s-a salvat de la retrogradare, în urma barajului cu Csikszereda. „Câinii” se află pe poziția a 5-a, cu un total de opt puncte.
Eddy Gnahore, căpitanul lui Dinamo în Giulești
Mijlocașul Eddy Gnahore va purta banderola de căpitan contra Rapidului, având în vedere faptul că Dennis Politic nu se va putea afla pe teren. Fotbalistul lui Zeljko Kopic a tratat acest subiect, prefațând confruntarea cu rivalii bucureșteni în timpul conferinței de presă care a avut loc sâmbătă.
„Nu știu dacă voi fi căpitan, n-am vorbit cu antrenorul. Dar dacă nu e Dennis și eu sunt al doilea căpitan, presupun că eu voi fi.
Știu importanța derby-ului, ne pregătim, suntem concentrați, simțim presiunea, dar vom încerca să luăm cele 3 puncte. Ei sunt într-o situație dificilă, dar motivația e alta în astfel de meciuri. Nu contează ce au făcut până acum, sunt 90 de minute de luptă și cine e mai bun câștigă.
Cred că detaliile vor decide meciul. Mici greșeli tactice, tehnice, pe care nu le poți prevedea, poți doar să te pregătești la maximum pentru a le evita. Cine va comite cele mai puține erori se va impune.
E un meci în deplasare, știu că va fi diferit, dar suntem pregătiți, asta am făcut toată săptămâna. Am lucrat și mental. Ca fotbalist, trebuie să joci sub presiune, acasă, în deplasare, în fața propriilor fani, a rivalilor… Vom da totul să-i facem pe suporterii noștri fericiți.
Papeau e un jucător periculos, cu abilități tehnice, atacantul, Rrahmani, a marcat multe goluri sezonul trecut, au o extremă bună, i-am uitat numele. Dar nu trebuie să ne concentrăm doar pe unii dintre ei și să îi omitem pe alții, ar fi o greșeală”, a declarat Eddy Gnahore, la întâlnirea cu jurnaliștii.