Daniel Niculae confirmă ”retrogradarea” în Giulești și anunță obiectivul lui Lobonț! Reacție surprinzătoare despre venirea lui Șumudică

Daniel Niculae (41 de ani) a confirmat că va coborî din birouri pentru a fi mai aproape de echipă. Imediat după ce a fost audiat în scandalul materialelor pirotehnice, s-a vorbit despre intenția lui Dan Șucu de a-l ”retrograda” pe președintele clubului în poziția de director sportiv.

Fără victorie în acest sezon al playoff-ului, Rapid se pregătește pentru o deplasare infernală. Farul a pierdut un singur meci, 0-1 cu FCSB, și este printre echipele în formă ale campionatului. Mai mult, ”coșmarul” giuleștenilor a început chiar de la victoria echipei lui Gică Hagi în Giulești. Daniel Niculae a admis că va coborî lângă echipă și i-a fixat deja obiectivul lui Bogdan Lobonț.

Președintele Daniel Niculae, ajutor pentru Bogdan Lobonț

Acuzat în dosarul ”Pyro”, Daniel Niculae este cercetat în libertate. Totuși, situația în care se găsește președintele din Giulești pare că l-a deranjat pe Dan Șucu. Acționarul i-a cerut fostului atacant să se implice mai mult la echipă. Acesta a confirmat că va prelua responsabilitățile unui director sportiv.

”Da, să fiu zilnic până la finalul campionatului lângă echipă. Nu că nu aș fi fost până acum, dar cred că partea administrativă mai poate aștepta. Din punct de vedere administrativ suntem ok, din păcate nu suntem ok din punct de vedere sportiv.

Traversăm perioada asta dezastruoasă exact când nu trebuie. Trebuie să ajungem să ne îndeplinim obiectivele, primele trei locuri. Au fost aduși jucători foarte buni, dar omogenitatea se creează în timp”, a declarat Daniel Niculae la Digi Sport.

Obiectivul impus lui Lobonț

Daniel Niculae spune că Rapidul trebuie să se claseze între primele trei echipe ale campionatului. Deși este cunoscută relația rece pe care acesta o are cu Marius Șumudică, Niculae spune că ”Șumi” ar fi varianta cea mai bună pentru Rapid.

”Bogdan este până la finalul campionatului, în funcție de cum ne vom clasa, vom vedea. Șumi este varianta cea mai bună, un rapidist convins, are sânge vișiniu, sunt convins că am putea face treaba foarte foarte bună.

Am avut discuții și cu jucătorii, așteptăm și reversul medaliei, că nu putem merge așa la nesfârșit. Sper să ajungem să câștigam măcar patru dintre meciurile rămase”, a mai spus Daniel Niculae.

„Trebuie să întărim instituția directorului sportiv, trebuie să întărim instituția managerială, trebuie să întărim și partea medicală. Fără să fiu specialist, am senzația că în ultimele etape am suferit din punct de vedere fizic și nu mi se pare normal.

(…) E o întrebare foarte simplă: pe antrenor cine îl verifică? Da, cine îl monitorizează? Nu în sensul de a-l verifica, dar cine îl monitorizează? E clar, directorul sportiv.

Și pot să continui cu foarte multe exemple. V-am spus, concluzia este una singură: trebuie să ne întărim absolut în toată organigrama, în toate zonele, ca să facem un Rapid puternic, fiindcă nu putem să schimbăm la infinit numai antrenori”,
Dan Șucu

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare