Duminică, FCSB primește vizita CFR-ului, de la ora 20:00, pe Arena Națională.
Daniel Bîrligea nu are drept de joc cu CFR
La 3 zile după marele meci cu Manchester United, FCSB primește vizita celor de la CFR într-o altă partidă care se anunță extrem de disputată. Elias Charalambous are însă probleme de lot și nu se va putea baza pe Mihai Lixandru, Octavian Popescu, Adrian Șut și Daniel Bîrligea.
Ultimul menționat nu are drept de joc împotriva fostei sale echipe, CFR. În locul lui Daniel Bîrligea, Gigi Becali se gândește să-l introducă pe David Miculescu, asta după ce Daniel Popa a intrat în dizgrația sa și are șanse minime să mai evolueze în actualul sezon.
„(n.r. clauză Daniel Bîrligea) N-are voie să joace cu CFR 5 ani de zile. Dar peste un an și jumătate va face pasul la o mare echipă. La o echipă mare, mare! O să vedeți”, spunea Gigi Becali.
Vlad Chiricheș urmează să fie titular cu CFR
Spre finalul cantonamentului din Antalya, Vlad Chiricheș a plecat în Serbia pentru a se trata de o problemă musculară în zona gambei. După câteva zile petrecute la Belgrad, fundașul FCSB-ului a revenit în România și a efectuat un RMN, însă rezultatele nu au fost unele îmbucurătoare.
Astfel, Vlad Chiricheș a fost nevoit să revină la Marijana Kovacevic și să rateze meciurile cu Hermannstadt, Qarabag și UTA. Potrivit informațiilor obținute de Sportpesurse.ro, în cazul fotbalistului nu a fost vorba despre o recidivă a accidentării, ci doar despre o problemă care nu a fost rezolvată din prima.
În cele din urmă, Vlad Chricheș a revenit în România la jumătatea acestei săptămâni și a fost pe bancă la meciul cu Manchester United, însă nu a prins niciun minut. Fotbalistul urmează însă să revină pe teren cu CFR și să-i ia locul lui Adrian Șut, suspendat.
Va fi astfel primul meci al lui Vlad Chiricheș în 2025. Singurul impediment din calea prezenței ca titular în meciul cu CFR este să nu resimtă din nou dureri în zona afectată.