Dani Coman a îndreptat artileria grea către șefii clubului Rapid! Fostul portar din Giulești îi dă lecții lui Dan Șucu

Dani Coman, fostul portar de la Rapid, actualmente președinte al clubului FC Argeș, a dat de pământ cu transferurile realizate de giuleșteni.

Echipa pregătită de Marius Șumudică își propusese să cucerească un trofeu în acest sezon. Cupa României a fost ratată, întrucât rapidiștii au fost eliminați în semifinale. Ei le-au căzut „victime” celor de la Hermannstadt în penultimul act al competiției, scor 1-2.

Nici în campionat lucrurile nu stau după cum și-ar fi dorit Dan Șucu și Victor Angelescu. Totuși, cei doi acționari trag nădejde că „Șumi” va duce Rapidul pe loc de cupe europene în cele trei etape rămase din actuala stagiune de SuperLiga.

Dani Coman, critic în ecuația mutărilor pe care le-a bifat clubul Rapid: „Mare grijă la selecție”

Cert este că bucureștenii au suferit în compartimentul ofensiv în acest sezon. Dani Coman s-a arătat convins de faptul că Marius Șumudică a scos maximum cu lotul pe care l-a avut la dispoziție.

Totodată, oficialul lui FC Argeș nu s-a ferit să-i dea un sfat lui Dan Șucu. Patronul a fost povățuit să acorde mai multă atenție selecției în următoarea campanie de transferuri.

„Eu cred că a scos maximum din lotul actual. Luați-o cum vreți. Și pe compartimente, dar și individual. Cred că e maximum din ceea ce se putea obține.

Trebuie să aibă mare grijă la selecția pe care o fac, pentru că de ceva timp din 10 jucători, doar doi joacă. Știu că au cele mai mari salarii, dau la agenți cei mai mulți bani, au condiții bune de pregătire, stabilitate, stadion nou, dar nu sunt rezultate”, a afirmat Dani Coman, potrivit digisport.ro.

Dani Coman îi învață pe Dan Șucu și Victor Angelescu să interacționeze cu Marius Șumudică

De asemenea, ex-goalkeeper-ul și-a exprimat opinia în legătură cu ceea ce ar trebui să se întâmple la Rapid, în cazul în care Marius Șumudică nu va pleca de pe banca tehnică.

„Dacă-l vor susține (n.r conducătorii), dacă vor vorbi de câte ori trebuie… Eu vorbeam și la 02:00 noaptea cu el, de 20 de ori pe zi.

De asta are nevoie. Să simtă apropierea oamenilor și să se consulte cu oamenii care-i spun adevărul, indiferent dacă greșește sau face lucruri bune”, a adăugat Dani Coman.

Ulterior, el a expus defectele lui Marius Șumudică:

(n.r. Despre minusurile lui Șumudică) Interviurile pe care le dă după meciuri. În perioada în care eram împreună, era mult mai echilibrat, dar și el știa că eu îl susțin, indiferent de ce se întâmpla.

Ar trebui să se gândească mai mult, să fie mai echilibrat, să fie așa cum e el în momentele alea din timpul unui joc, când ia decizii de moment și schimbă jucători, sisteme și îi iese.

E clar! Nu e Șumudică pe care-l cunosc eu. Dar rămâne un antrenor foarte bun, un antrenor care ar putea face mult mai mult pentru Rapid”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare