Dan Șucu tremură în privința tranzacției de la Genoa, procurorii italieni intrând pe fir și anchetând modul în care românul a preluat clubul.
Dan Șucu tremură! Tranzacția de la Genoa, anchetată de procurorii italieni
Autoritățile judiciare din Italia au demarat o investigație legată de posibile nereguli financiare în procesul prin care Dan Șucu a preluat controlul clubului de fotbal Genoa.
În luna decembrie a anului trecut, Șucu a făcut un pas surprinzător în lumea sportului internațional, devenind principalul acționar al clubului italian. Printr-o tranzacție evaluată la aproximativ 40 de milioane de euro, acesta a obținut o cotă de 77% din acțiunile grupării din Serie A.
Achiziția a stârnit însă reacții dure din partea 777 Partners, compania care deținea anterior clubul, și a fondului de investiții A-Cap, unul dintre creditorii acesteia. Reprezentanții acestor entități susțin că vânzarea s-a realizat fără respectarea tuturor pașilor legali și fără consimțământul lor, ceea ce a generat un val de contestări.
Conform informațiilor publicate de Tuttomercato, autoritățile italiene au deschis o anchetă oficială pentru a verifica dacă au existat elemente de fraudă în cadrul acestei afaceri. Investigația este coordonată de procurorul Alberto Landolfi, care va analiza toate documentele și circumstanțele care au condus la schimbarea proprietății asupra clubului Genoa.
Dan Șucu, desființat de principalul său critic: „Atât poate!” Ce spune despre șansele Rapidului la titlu
Dan Șucu, patronul celor de la Rapid, a fost desființat de principalul său critic, Marian Iancu, fostul acționar de la Poli Timișoara.
Fostul acționar din Superliga României consideră că Marius Șumudică nu poate face mari performanțe la Rapid, având în vedere că strategia conducătorilor nu este uan corectă.
„Pentru Rapid urmează meciul cu Craiova într-un Giuleşti invadat de copii alb-vişinii. Va fi un meci greu, deoarece venirea lui Rădoi la olteni a transformat echipa într-una super ofensivă.
Scoaterea lui Mitriţă din zona lui de confort, intempestiv în timpul jocului şi dându-i libertatea de a ataca direct cu faţa la poartă din zona fundaşilor centrali ai adversarei, creează dezechilibru şi spaţii pentru Baiaram şi vârful Safira.
Asta impune pentru Şumudică o abordare pragmatică, eventual un joc aglomerat în propriul teren şi exploatarea contraatacului în viteză, specialitatea casei.
Nu ştiu în ce condiţii s-a despărţit Koljić de olteni şi dacă-l animă oarecare spirit revanşard, dar mă simt obligat să evidenţiez jocul tactic perfect făcut împotriva FCSB.
În acest context, trebuie să recunoaştem că Rapid joacă la limita superioară de calitate tehnică şi fizică pe care o deţine la ora actuală lotul, raportat la cât şi cum s-a investit în ultimii trei ani. Atât se poate! Şumudică vrea însă mai mult. Şi noi vrem mai mult, dar patronul merge la foc mic.
Suporterii trebuie să se obişnuiască cu statutul de second hand pe care-l impune mutual patronul Şucu în Giuleşti. Primează echilibrul bugetar asigurat din propria activitate a clubului, ceea ce în ziua de azi nu este puţin lucru. Performanţa trebuie inventată de Şumudică”, a spus Marian Iancu, potrivit orangesport.ro.