Dan Șucu, luat în râs de conducerea lui Sepsi: „Gigi Becali cum a putut?”. Patronul Rapidului s-a zgârcit la bani

Continuă telenovela transferului lui Denis Ciobotariu la Rapid.

Dan Șucu a oferit doar 50.000 de euro pentru Denis Ciobotariu

Denis Ciobotariu a semnat deja cu Rapid un contract valabil din vară, însă Marius Șumudică și-a dorit să-l aibă pe fotbalist sub comanda sa încă de acum. Pentru asta, giuleștenii trebuie să plătească o sumă de bani, în condițiile în care fundașul central încă se află legitimat la Sepsi.

Rapid a încercat să-i convingă pe cei de la Sepsi cu o sumă modestă de bani, iar Laszlo Dioszegi nici măcar nu a vrut să audă. Formația din Sf. Gheorghe l-a dat apoi exemplu pe Gigi Becali, care a achitat 200.000 de euro pentru aducerea lui Juri Cisotti de la Oțelul

„Nu știu de unde a apărut acest zvon, că am fi cerut noi 200.000 de euro. Sincer, noi nu am înaintat nicio sumă. Cei de la Rapid ne-au propus 50.000, dar am zis că este de neacceptat. Este de râs! Foarte, foarte puțin pentru un fotbalist de cota lui Ciobotariu, care este în Top 3 România.

Cum Gigi Becali a achitat pe Cistotti, jucător aflat în aceeași situație, suma de 200.000 de euro și jucător de 31 de ani, așa și noi vrem să fim respectați. Noi am cerut jucători de la ei, dar nu se poate. L-am fi vrut pe Omar El-Sawy, dar nu s-a putut”, a spus Attila Hadnagy, președintele de la Sepsi, potrivit Digi Sport.

Sepsi a renunțat la aducerea lui Ionuț Panțîru

Ionuț Panțîru a intrat în ultimele 6 luni de contract cu FCSB, iar Gigi Becali a decis să nu-i mai prelungească angajamentul fotbalistului aflat din 2019 la echipa sa. Astfel, fundașul stânga este liber să discute cu orice echipă în momentul de față, iar Sepsi s-a numărat printre cluburile interesate, așa cum a anunțat Sportpesurse.ro.

Contactat de site-ul nostru, Laszlo Dioszegi a confirmat interesul pentru Ionuț Panțîru, însă, momentan, Sepsi s-a retras din cursa pentru transferul fotbalistului de la FCSB.

Au fost ceva discuții, dar acum avem deja doi fundași stânga buni și avem nevoie de jucători pe alte posturi”, a spus Laszlo Dioszegi, pentru Sportpesurse.ro.

Andreas Dumitrescu și Florin Ștefan sunt cei doi fundași stânga pe care se bazează Sepsi în momentul de față.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare