Dan Petrescu a reintrat în grațiile patronului Neluțu Varga după seria de rezultate pozitive obținute de CFR Cluj.
Neluțu Varga, impresionat de ce a reușit să facă Dan Petrescu la CFR Cluj: „E cel mai bun antrenor!”
„Bursucul” a reușit să o readucă pe CFR Cluj la forma care a consacrat-o în Superliga României, iar ardelenii se luptă cu șanse reale la titlu în acest play-off. Neluțu Varga a observat progresul echipei și are doar cuvinte de laudă pentru Dan Petrescu.
„Îmi place cum joacă echipa. Sunt mulțumit și mă bucur că, încet, se vede munca tuturor.
Sper să ne îndeplinim obiectivele. Normal că sperăm că vom câștiga titlul. Sper să se continue să joace tot așa. Sincer, eu m-am așteptat să jucăm bine, pentru că am știut ce jucători s-au ales în vară.
Știam capacitatea lui Dan de a forma o echipă puternică și a face față presiunii. Din punctul ăsta de vedere, Dan Petrescu este cel mai bun”, a mai spus Neluțu Varga, conform prosport.ro.
Secretul lui Dan Petrescu a fost dezvăluit din interior, imediat după victoria obținută de CFR Cluj cu Universitatea Craiova
Secretul lui Dan Petrescu a fost dezvăluit din interior, imediat după victoria obținută de CFR Cluj cu Universitatea Craiova, scor 2-0.
Imediat după victoria cu oltenii lui Mirel Rădoi, Korenica, mijlocașul CFR-ului, a venit la interviu și a explicat care este secretul formației din Gruia.
Concret, Dan Petrescu a reușit să le redea din nou sentimentul de familie fotbaliștilor, iar atmosfera de la CFR Cluj este una excelentă.
„Sunt foarte fericit să fiu aici. Mă simt ca într-o familie din prima zi în care am venit, le mulțumesc antrenorului și jucătorilor. Ăsta este secretul nostru, suntem o familie. Muncim din greu zi de zi, campionatul din România este foarte greu.
Fiecare meci este ca o finală. Luptăm în campionat și în Cupă, sperăm să le câștigăm pe ambele. În primul rând, vreau să-mi ajut echipa, nu contează în ce poziție mă folosește antrenorul.
Încerc să-mi fac treaba în orice poziție, nu contează dacă joc în stânga, în dreapta, sau la mijlocul terenului”, a declarat mijlocașul kosovar.