Dan Petrescu a făcut spectacol după ce clujenii au reușit să o elimine pe Universitatea Craiova și să se califice în semifinalele Cupei României.
Dan Petrescu, show la interviu după calificarea în fața celor de la Universitatea Craiova
Antrenorul clujenilor și-a felicitat elevii pentru modul în care au gestionat situația la loviturile de departajare. Totodată, Dan Petrescu a spus că Universitatea Craiova n-au avut ocazii de gol, iar calificarea CFR-ului este una meritată.
„Nu asta îmi doream să ajung la prelungiri şi penalty-uri, având în vedere că nu am câştigat în carieră. Jucătorii care nu au intrat au arătat că merită să joace. În afară de golul lui Baiaram, mă chinui să mai găsesc o ocazie. Am avut 5 ocazii clare, nu 15 cum am avut cu U Cluj.
Au fost penalty-uri de calitate. Mă bucur pentru club, dar nu am realizat nimic deocamdată. Eram puțin stresat. Nu mai suportam penalty-urile. Erau coșmarurile mele, după meciurile cu Suedia. Nu vreau să-mi mai aduc aminte.
Acum mergem în semifinală, trebuie să tratăm Farul cu respect. Nu am câştigat nimic până acum. Nu a fost menajare, am avut încredere în ei. Luni ne aşteaptă iar o finală. Dacă nu am fi bătut, iar era o nedreptate ca la Universitatea Cluj. Nu aş merge atât de departe, suntem în semifinale”, a spus Dan Petrescu la digisport.ro.
Mirel Rădoi a dat vina pe gazon după eliminarea din Cupa României în fața lui CFR Cluj. Cum pregătește meciul de luni, din campionat: „Am lăsat ușa deschisă la vestiar, să audă”
„Cred că am controlat în mare parte partida, chiar și când nu am avut posesia balonului, i-am dus în ce zonă am vrut noi. Ne-au egalat și după aceea am avut ceva dificultăți, dar trebuie să îi felicit, au dat tot ce au avut mai bun.
Poate suntem neinspirați la alegerea primilor cinci. Știm jucătorii care bat, am bătut și la antrenamente, ne uităm dacă au un istoric în spate, e o analiză pe care noi am avut-o, și pentru noi, și pentru adversari.
Dacă respectam ce s-a discutat, probabil că s-ar fi bătut mai multe penalty-uri. Dezamăgit puțin, mai mult îngrijorat, cu problemele pe care le avem, au apărut din senin, nu am putut să introducem azi trei jucători, vom vedea pe cine ne vom baza luni în campionat.
Starea gazonului, un teren foarte greu, cu nisip, cu noroi, noi suntem o echipă dinamică, un avantaj pentru ei. Cred că e destul de dificil de spus acum, dar, dacă tot ne-au eliminat pe noi, sper să câștige ei Cupa.
Am lăsat ușa deschisă la vestiar, ca să audă băieții bucuria lor, să o folosim pentru meciul de luni”, a declarat Mirel Rădoi la finalul meciului din Gruia.