Dan Petrescu a făcut prima mutare importantă la CFR Cluj, după ce șansele ardelenilor la titlu au scăzut

Dan Petrescu a făcut o primă mutare importantă după ce elevii săi de la CFR Cluj s-au îndepărtat semnificativ de titlu.

Dan Petrescu, prima mutare la CFR Cluj, după ce ardelenii s-au îndepărtat de titlu în Superligă

CFR Cluj se află la 7 puncte distanță de rivala FCSB în Superligă, cu 3 etape rămase, iar șansele ardelenilor la titlu sunt reduse. În acest context, tehnicianul a luat o decizie importantă și l-a promovat pe tânărul Marc Filip la echipa de seniori.

Marc Filip este un tânăr goalkeeper, în vârstă de 18 ani, crescut în academia celor de la CFR Cluj, iar Dan Petrescu își pune mare încredere în fotbalist, mai ales că Neluțu Varga are o nouă strategie la club: vânzarea pe bani mulți a jucătorilor de perspectivă.

„Vă anunțăm cu entuziasm că Marc Filip, jucător de bază al Grupei de Tineret și unul dintre cei mai talentați portari ai Academiei noastre, a semnat primul său contract de fotbalist profesionist cu CFR Cluj.

Practicând fotbalul de la vârsta de 8 ani, Marc face parte din Familia CFR de peste 6 ani. Cu un parcurs remarcabil și evoluții impresionante, Marc s-a dovedit a fi un portar excepțional, un adevărat pilon al apărării și un exemplu de profesionalism, muncă asiduă și dedicare.

Totodată, datorită aportului său constant, Echipa de Tineret se mândrește cu cea mai bună apărare din Ligă. În această iarnă, Marc a făcut parte din lotul deplasat in cantonamentul din Spania, având astfel șansa de a se pregăti alături de echipa mare. Îți urăm mult succes, Marc! Să ai o carieră strălucită!”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a clubului CFR Cluj.

Iuliu Mureșan a vorbit despre marea problemă de la CFR Cluj. Ce nu funcționează la echipa lui Dan Petrescu

Iuliu Mureșan a vorbit despre marea problemă de la CFR Cluj, formația lui Dan Petrescu fiind aproape să piardă din nou titlul.

Fostul conducător de la CFR Cluj, intrat în istoria clubului prin performanțele reușite, consideră că elevii lui Dan Petrescu nu mai reușesc să fie pragmatici, calitate pe care Dan Petrescu a dus-o la rang de artă în sezoanele precedente.

„A fost o perioadă bună cât am fost eu, dar și după. Acum e o situație puțin mai dezamăgitoare din mai multe motive. Echipa nu are forța să țină de rezultat, așa cum era renumit Dan Petrescu, că dădea un gol nespectaculos și ținea de scor.

Acum nu mai sunt în stare de asta. Sper să-și revină în viitorul apropiat. Mi-ar plăcea să fiu în viață când CFR va câștiga încă două campionate, ca să-și pună o stea în piept. Să meargă și în cupele europene ar fi frumos”, a spus Iuliu Mureșan, potrivit digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare