Dan Petrescu a făcut o criză de nervi după egalul înregistrat de CFR Cluj, scor 1-1, cu Dinamo, pe Arena Națională.
Dan Petrescu a reacționat dur după Dinamo – CFR Cluj 1-1: „Suntem proștii proștilor!”
Antrenorul celor de la CFR Cluj a recunoscut că și-ar fi dorit ca elevii săi să joace mult mai „murdar”, astfel încât să țină de scor. În acest sens, Dan Petrescu chiar i-a dat exemplu pe cei de la FCSB, care au știut cum să protejeze avantajul în derby-ul cu Rapid.
„Am făcut un meci slab. Macar o dată trebuia să ținem și noi de rezultat, asta a fost marea problemă a sezonului. 15 minute nu s-a jucat fotbal, s-a stat pe jos. Noi vrem să fim corecți, suntem proștii proștilor, vrem să jucăm până la final.
Ca fotbalist, mai trebuie să faci și lucruri din astea, dacă vrei să câștigi. Mereu le-am spus. Erau trei puncte importante și îmi pare rău, era pentru prima dată după mult timp când am fi câștigat după un meci mai slab al nostru.
N-ați văzut cum s-a câștigat Rapid – FCSB? N-am văzut, dar din ce am înțeles, FCSB a știut să joace la rezultat, foarte bine!
Soluțiile au fost puține pe bancă, preferam să am mai mulți jucători cu aptitudini defensive. Avem trei accidentați și se simt cât zece. Din păcate, astea au fost problemele, sper că am învățat ceva din greșeli, iar sezonul următor să avem un lot mai puternic.
Cât mai sunt șanse matematice, toate echipele trebuie să spere. Voi nu știți ce probleme au fost aici, s-au schimbat mulți jucători. Asta e realitatea, când dăm gol nu știm să ținem de rezultat”, a declarat Petrescu.
Mario Camora, mesaj războinic după egalul cu Dinamo: „Trebuie să ne trezim! CFR trebuie să câștige Cupa”
Mario Camora a oferit prima reacție după ce Dinamo a încurcat-o pe CFR Cluj, scor 1-1, iar FCSB este mare favorită la titlu.
„Nu am știut să ținem de rezultat. Dacă nu ne vom trezi vom termina pe 4 sau 5 și nu se știe ce va fi într-o finală de Cupă. Azi am fost egalați pe final. Trebuie să știm cum să stăm, trebuie să stăm și pe jos uneori. Suntem dezamăgiți, nu-mi găsesc cuvintele. Trebuie să ne trezim pentru că nu va fi bine.
Dacă terminăm cu victorie în Cupă și pe locul 2 e un sezon bun, dacă nu, atunci va fi un sezon ratat. Ei au avut o ocazie, în repriza a doua, nu a fost un meci cu multe ocazii. Nu avem scuze, aveam 1-0, eram aproape de final.
Nu trebuia să ieșim de aici dacă vrem să câștigăm titlul. Va fi foarte echilibrat, e important ce facem noi, dar dacă nu schimbăm mentalitate, dacă nu schimbăm tot e greu. Să fim mai inteligenți, asta e cuvântul potrivit”, a declarat Camora după meciul cu Dinamo.