Una dintre cele mai așteptate competiții este, cu siguranță, Premier League. Ultimele 3 sezoane au putut fi urmărite de toți românii din confortul canapelei, fără a plăti niciun leu. În perioada 2022-2025, cel mai important campionat de fotbal s-a văzut pe Digi Sport și pe Prima TV. Această situație ar urma să se schimbe nu doar pentru anul acesta, ci până în 2028! Suporterii își iau „adio” de la gratuitate și cine vrea să vadă, trebuie să plătească!
Atât Digi Sport, cât și Prima Sport, au pierdut licitația pentru calupul cu următoarele 3 sezoane. Câștigători au fost, în schimb, cei de la PRO TV, prin intermediul firmei turcești Saran Media Group. În acest context, mulți se așteptau ca meciurile să fie difuzate pe VOYO, iar derby-urile, la Pro Arena. Se pare că planul nu ar fi deloc acesta.
Conform GSP, niciun meci nu va fi transmis pe micile ecrane. Doar pe VOYO vor putea fi văzute, contra cost. PRO TV a cumpărat drepturile pentru 3 sezoane ale Cupei Angliei, FA Cup, și pentru Supercupa Angliei (FA Community Shield). Nu se știe dacă vor exista măcar câteva meciuri care să se strecoare, totuși, și pe post, măcar pentru una dintre competiții.
Cât vor fi nevoiți să plătească românii care vor să vadă Premier League pe VOYO. Care este prețul unui abonament acum, în 2025
Sursa citată anterior precizează că PRO TV ar avea o strategie prin care să dorească să crească numărul de abonați al platformei VOYO. În prezent, sunt circa 150.000 activi. Suma lunară cerută nu este extraordinar de mare. Este vorba de doar 4,76 de euro, cu tot cu TVA. Înseamnă nici măcar 25 de lei, așa cum arată cursul BNR actual. Tariful este calculat în funcție de cum se apreciază sau se depreciază leul, în raport cu moneda Uniunii.
Bineînțeles, cei care plătesc ca să vadă Premier League vor avea parte și de alte beneficii. Se vor putea uita, cu întreaga familie, la emisiunile emblematice ale postului și să aibă acces la ce nu se vede pe TV. Astfel, rentează să faci un astfel de abonament nu doar pentru tine.
Fanii sportului vor avea acces, ca și până acum, la o gamă vastă de meciuri naționale de handbal masculin și feminin, gale de box, gale din promoțiile UFC și ONE, competiții de motorsport și baschet, dar și meciuri din NFL, principala ligă de fotbal american, arată sursa menționată.