Curtat de FCSB și Rapid, Ioan Ovidiu Sabău a venit cu un mesaj tranșant pentru Vladislav Blănuță. Ce îl așteaptă pe atacantul lui Mititelu

Vladislav Blănuță, atacantul în vârstă de 23 de ani împrumutat la U Cluj de la FCU Craiova, se află în mijlocul unei curse acerbe între FCSB și Rapid, care încearcă să-l atragă în această perioadă de mercato. Situația nu este însă pe placul antrenorului Ioan Ovidiu Sabău, care a transmis un mesaj clar în privința viitorului jucătorului.

Sabău, nemulțumit de forma lui Blănuță: „Ne folosim de el cât putem până în vară”

În conferința de presă premergătoare duelului cu Poli Iași, Sabău a criticat lipsa de eficiență a lui Blănuță, care nu a reușit să înscrie de la începutul anului 2025. Totodată, tehnicianul a sugerat că tânărul atacant este distras de ofertele venite din partea celor două cluburi din București.

La final, antrenorul clujenilor a fost categoric în privința implicării atacantului în echipă și l-a avertizat ca dacă nu rămâne concentrat pe parcursul celor de la „U”, își va pierde locul din echipă.

„(oferta lui Blănuță de la Rapid după cea de la FCSB) Timpul va rezolva și astfel de lucruri. Așa se întâmplă de multe ori. Fiind tânăr nu știi cum să le gestionezi. Următoarele luni sau săptămâni vor decide, vom vedea ce concluzii vom trage.

El s-a ajutat pe el și echipa l-a ajutat foarte mult. Aici, are cel mai bun sezon din cariera lui, care nu e una lungă, fiind foarte tânăr. Depinde de el dacă va progresa sau nu. Ne folosim de el cât putem până în vară. După… Nu mai e problema mea.

Dacă nu mai este cu mintea aici, îl voi schimba cu altă soluție, va trebui să mă reorientez. (Dacă mai poate pleca până marți, când e ultima zi din mercato) Orice este posibil în aceste zile până la finalul perioadei”, a precizat Ioan Ovidiu Sabău.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare