Este oficial: românul Istvan Kovacs va conduce de la centru finala ediției 2024/2025 de Champions League, în care vor da piept Inter și PSG. Marele meci este programat pe 31 mai, în Germania, pe fabuloasa arenă a echipei Bayern Munchen, stadion pe care a jucat naționala României la EURO 2024.
După cum era de așteptat să se întâmple, au apărut foarte multe reacții referitoare la performanța pe care a atins-o arbitrul de 40 de ani din Carei.
Marius Avram, bucuros că UEFA l-a delegat pe Istvan Kovacs la finala Champions League: „Chiar îmi doream”
Este o veste colosală pentru fotbalul românesc. Chiar dacă nu avem reprezentanți în ultimul act al celei mai importante competiții intercluburi la nivel european, avem un arbitru.
Istvan Kovacs a primit felicitări în mod public din partea lui Marius Avram. Fostul „central”, ajuns între timp analist TV, a opinat că performanța arbitrului din Carei poate reprezenta un punct de cotitură. De asemenea, Avram a dezvăluit că i-a transmis lui Kovacs un mesaj în privat după aflarea veștii despre finala UCL.
„După ce a fost delegat în 2022 la finala Conference League, în 2024 la Europa League, apoi prezență la European și Mondial, lucrurile păreau că așa vor sta. Când te uiți la treptele pe care le-a urcat, părea că era firesc să apară și finala UCL.
E o performanță remarcabilă, iar pentru arbitrajul românesc poate însemna un nou punct de plecare. Este o veste extraordinară!
Chiar îmi doream să primească finala și mă bucur foarte mult. I-am transmis un mesaj de felicitare, sunt convins că are plină căsuța”, a afirmat Marius Avram, citat de digisport.ro.
Kovacs, al treilea român care arbitrează o finală UCL
Ion Crăciunescu este unul dintre românii care a condus o finală Champions League. S-a întâmplat în anul 1995, la un meci între Ajax și AC Milan (1-0). Celălalt este Nicolae Rainea (1983).
Contactat de Sport Pe Surse, fostul mare arbitru, Ion Crăciunescu, a oferit o reacție în legătură cu delegarea de care se bucură Istvan Kovacs:
„Este o mare, mare satisfacție pentru orice arbitru. O finală de Champions League nu este condusă de oricine, să șțiți. Este o presiune mare și este normal. Se uită toată lumea și te analizează, este proporțională cu un asemenea eveniment. Este un lucru uriaș în viața unui arbitru și toți își doresc să primească un asemenea meci în carieră.
(n.r. Cum a primit vestea că este delegat) Am fost foarte fericit atunci, nu știam că voi fi delegat. A fost o surpriză deosebită și a fost cea mai mare bucurie pe care am simțit-o ca arbitru, mai mare ca aceasta nu poate să existe”.