Cum va arăta primul „11” al României în meciul cu Olanda, conform lui Ilie Dumitrescu. Cine ar juca în locul lui Nicușor Bancu, în banda stângă

Edi Iordănescu are o mare bătaie de cap înaintea meciului cu Olanda din optimile lui EURO 2024, meci ce se va disputa marţi, de la ora 19.00, la Munchen.

Nicușor Bancu, singurul nostru fundaş stânga din lot, este suspendat, iar un înlocuitor pare greu de găsit.

Ilie Dumitrescu a „făcut” echipa pentru meciul cu Olanda

Conform analistului de la Digisport, variantele pe care selecționerul le are la dispoziţie sunt următoarele: Vasile Mogoș, Deian Sorescu şi o opţiune mai fantezistă – Andrei Burcă, trecut în flancul stâng.

De asemenea, fostul internaţional nu crede că Iordănescu jr. va trece la sistemul cu trei fundaşi centrali.

”Eu cred că va merge pe un jucător cu experiență la echipa națională. Nu știu cu cine, dar nu cred că va folosi pe cineva care nu a jucat mult la echipa națională. Așa a fost mereu, erau Șut și Marius Marin, l-a ales pe Marius Marin, care e unul dintre remarcații mei, dă un echilibru extraordinar echipei. E punct fix.

Nu cred că va merge pe un jucător care… Deci, Mogoș are un singur meci, l-am văzut eu cu Irlanda de Nord.

Sorescu joacă la club în sistem cu trei fundași centrali. Ar fi o variantă să joace cu un fundaș central. Nu știu. Asta cu Rațiu, că am mai auzit voci, nu, Rațiu trebuie să joace acolo. Dacă ai trei fundași centrali, da, poți să joci cu trei fundași centrali, cu Rațiu și Sorescu pe benzi. Nu cred că va schimba sistemul. A jucat o dată cu trei fundași centrali, în Elveția, și a fost deranj. A schimbat la patru fundași și am egalat.

Deci va fi așa, cu Niță, remarcatul nostru, Rațiu, Drăgușin cu Burcă, vom vedea la Bancu, apoi cei trei 100%, Răzvan Marin, Marius Marin și Stanciu și vom vedea în față. Drăguș e și el punct fix, apoi vedem în benzi, unde a tot schimbat”, a spus Ilie Dumitrescu la Digisport.

50.000 de euro pentru calificarea în optimi

Gigi Becali a estimat că suma primită de fiecare fotbalist al naţionalei ar urma să se ridice la valoarea de 50.000 de euro, fapt ce îl bucură și pe el, prin prisma faptului că echipa sa este reprezentată la acest turneu final de patru jucători, Ștefan Târnovanu, Adrian Șut, Darius Olaru și Florinel Coman.

„M-a înveselit cel mai mult bucuria celor 30.000 de oameni. Și a mai fost bucuria că am acolo patru băieți care vor lua 50.000 de euro de calificare, nu știu, zic. Când copiii mei iau bani mă bucur și eu. Voi, neavând echipă, voi aveți o mireasă, echipa națională. Eu am mireasă pe FCSB.

Am avut mici emoții când a bătut Răzvan Marin lovitura de la 11 metri, dar emoții mici, nu mari. Și în timpul jocului am avut mici emoții. Asta trebuie să înțeleagă lumea, ăsta e sentimentul, asta se întâmplă cu un om care are o echipă de fotbal”, a spus Gigi Becali.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare