În urmă cu 12 ani, Gina Pistol l-a terorizat pe Gigi Becali. Fosta devoratoare de fotbaliști îl prinsese în mrejele sale pe unul dintre jucătorii săi, mai mic cu 9 ani. Patronul FCSB era disperat să-l scape pe Mihai Răduț de ea, i-a spus în toate felurile să o lase. Vorbise și cu colegii săi să-l convingă, nu mai știa, pur și simplu, cum să o alunge din viața lui.
Acum știm cu toții că și-a găsit liniștea în brațele lui Smiley, are și o fiică, este femeie măritată și liniștită, dar prezentatoarea Masterchef a avut un trecut, ca oricare alt om. Vreme de ani buni, s-a iubit cu Mihai Răduț, spre disperarea lui Gigi. Norocul miliardarului a fost că tot ea a decis să pună capăt relației. El voia o familie, să se așeze la casa lui, iar blonda, să mai „copilărească” puțin.

„Eu am realizat că există o diferență de nouă ani și se vede, nu neapărat fizic. Din Thailanda totul s-a spulberat și nu a fost vorba despre o altă femeie. El nu m-a înșelat niciodată. Nu acesta a fost motivul. Cu mama lui m-am înțeles întotdeauna, la fel și cu tatăl lui. Sunt niște părinți mișto, tineri, faini. Eu știam că sunt matură. El își dorea o familie, copii, însă eu am simțit altceva”, spunea Gina Pistol, la scurt timp de la despărțirea de fotbalist.
Nu știm dacă Gigi Becali a petrecut când a aflat că s-a destrămat cuplul, dar șansele sunt destul de mari.
De ce nu a suportat-o Gigi Becali pe Gina Pistol. Mihai Răduț știa foarte bine că trăiește o iubire interzisă
Probabil traumatizat de amantele și iubitele altor jucători de la FCSB, Gigi Becali nu avea pic de încredere în Gina. O ajutau și aparițiile în revistele pentru adulți și trecutul ei. Considera că nu poate aduce nimic bun în viața jucătorului, așa cum recunoștea Răduț, în urmă cu ceva vreme.

„Da. Noi, ca popor, judecăm orice fără să știm. Cred că s-a întâmplat și la Steaua. Am un prieten mai apropiat de patron și știu că erau discuții. «Ce caută cu aia? Ce să facă? E mai mare ca el!». Și cu barba la fel pentru că îmi lăsasem barbă. «Să își dea barba jos, dacă vrea să joace!». Dacă îmi zici să fac ceva, mai rău nu fac!
Dacă m-ar afecta… Dacă nu am barba mare și joc mai bine, o tai de tot! Dar dacă nu-mi dai niciun argument…. Se spunea «Să se despartă de fata aia! Dacă nu, nu mai joacă! Îi mănâncă toți banii!». Nu știu cine spunea, doar aflam ce se spunea. Da, oameni din club. Au auzit că existau discuții… Să îmi dau barba jos, să mă despart de Gina”, spunea Mihai Răduţ pentru GSP.