Ajuns la 40 de ani, George Florescu a ales să facă o schimbare importantă în viața sa personală, în anul 2023.
George Florescu, fotbalistul care s-a reinventat
Fostul fotbalist s-a pocăit și chiar a fost protagonistul unor declarații interesante legate de viața sa de pe vremea când era sportiv. George Florescu ajungea la naționala mare a României în anul 2010, în perioada în care Răzvan Lucescu era selecționer, iar mijlocașul evolua în Danemarca, pentru Midtjylland.
Atunci, George Florescu primea numărul 10, unul cu greutate la prima reprezentativă, ținând cont că mai fusese purtat de Gică Hagi sau Adrian Mutu în trecut.
La mai bine de un an de când a ales să urmeze calea credinței, George Florescu nu este mult schimbat față de perioada în care se afla în activitate, după cum se poate observa în imaginea de mai jos.

Dezvăluirile lui George Florescu: „Nopți pierdute, distracții, alcool, țigări, anturaje”
”Cel mai important aspect din viața mea de adolescent a fost la vârsta de 16 ani, când deja făceam parte dintr-o bandă. Eram, în același timp, foarte bun la școală, un sportiv foarte bun. La 16 ani, deja, semnasem un contract cu Universitatea Cluj, cu echipa mare, dar, în timpul liber, făceam parte și dintr-o gașcă de cartier.
Într-o seară ne-am adunat la spart semințe și am intrat într-o altercație cu trei studenți, noi eram vreo 15- 20, iar săracii studenți s-au ales cu răni destul de grave și multe zile de spitalizare.
A urmat partea mai puțin plăcută, noi am crezut că suntem tari, suntem șmecheri, i-am bătut pe ăștia, suntem puternici, mușchii noștri sunt tari, însă a venit reversul medaliei și am fost prinși de polițiști. Așa am ajuns inculpați. La 16 ani puteam să-mi ratez toată cariera. Ce experiență a fost pentru mine la acea vârstă, în boxa inculpaților, la tribunal, la strigarea numelui: ‘Inculpat Florescu! Vă rog să vă ridicați!’
Atunci când ai tot ceea ce îți trebuie și ești și în lumina reflectoarelor mai mereu, este greu să spui nu tentațiilor. Acum văd cât de mult m-a protejat Dumnezeu și în cariera mea, pentru că nu am avut, niciodată, vreo accidentare gravă. Și puteau să se întâmple foarte multe lucruri. Din cauza exceselor, lucrurilor nechibzuite pe care le făceam. Țin minte că veneam în vacanță, când jucam în străinătate și, într-o vacanță de o lună de zile, 80% din nopți erau pierdute, distracții, alcool, țigări, anturaje”, declara Florescu, potrivit canalului de Youtube Creștin Total Media.
- Universitatea Cluj, FC Sheriff, Tiligul-Tiras, Torpedo Moscova, Midtjylland, Alania, Arsenal Kiev, Astra Giurgiu, Qabala și Sănătatea Cluj sunt echipele pentru care a evoluat Florescu în carieră
- 11 selecții și un gol are George Florescu pentru naționala mare a României