Cum ar putea arăta România la meciul cu Bosnia. Dilemele lui Mircea Lucescu pentru primul 11

România debutează în campania de calificare pentru Mondialul din 2026 contra Bosniei, pe 21 martie.

România a fost repartizată în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru și San Marino, astfel că a evitat adversari grei în drumul spre Mondial și pare să aibă o grupă accesibilă în preliminarii.

Cum ar putea arăta România în primul meci din 2025

România ia startul în campania de calificare pentru Mondialul din 2026 contra Bosniei, pe teren propriu. Se anunță un stadion arhiplin, astfel că elevii lui Mircea Lucescu vor avea o motivație în plus să câștige acest meci.

Mircea Lucescu se gândește în aceste zile la primul 11 pe care îl va folosi, iar selecționerul României ar putea avea trei mari dileme. Prima este reprezentată de postul de portar, a doua de cuplul de fundași centrali, iar a treia de alegerea privind numărul 9 al echipei.

Cum ar putea arăta România: Niță – Rațiu, Burcă, Ciobotariu, Bancu – M. Marin, R. Marin – Hagi, Stanciu, Mitriță – Alibec.

Lotul României pentru meciurile cu Bosnia și San Marino

PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 27/1), Deian ⁠SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil ⁠GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1), Mihai POPESCU (FCSB, 0/0), Denis CIOBOTARIU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 44/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 46/6);

MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0), Adrian ȘUT (FCSB, 4/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 45/5), ⁠Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 15/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 21/4), Florin TĂNASE (FCSB, 18/3), Dennis POLITIC (Dinamo, 0/0);

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 20/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 41/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1).

Programul României în prelimariile Mondialului din 2026

Ediția din 2026 a Campionatului Mondial va fi găzduită de trei țări: Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada, conform frf.ro.

21 martie

21:45 – Cipru – San Marino
21:45 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina

24 martie

21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru
21:45 – San Marino – ROMÂNIA

7 iunie

16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA

10 iunie

21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria

6 septembrie

21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina

9 septembrie

21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA

9 octombrie

21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina

12 octombrie

16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria

15 noiembrie

19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA

18 noiembrie

21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare