Cum a explicat Elias Charalambous cele 4 schimbări gândite la pauza meciului cu UTA: „Trebuie să facem asta”

FCSB a câștigat cu UTA și a egalat-o pe Universitatea Cluj în fruntea Superligii.

Elias Charalambous, despre victoria muncită a FCSB-ului

După primele 45 de minute, FCSB a făcut 4 schimbări. Mutările au fost unele benefice în jocul campioanei României, iar Elias Charalambous a explicat care au fost motivele care au dus la această decizie radicală.

Juri Cisotti, Alexandru Pantea, Daniel Popa și Marius Ștefănescu au ieșit de pe teren, în timp ce Florin Tănase, Valentin Crețu, David Miculescu și Alexandru Musi au fost introduși în actul secund.

Cred că toate schimbările au fost benefice. Trebuie să rotim jucătorii, să facem schimbări. A trebuit să suferim. Am luat cele trei puncte aici, în condițiile în care, joi, avem un nou meci dificil. Atitudinea jucătorilor a fost cea corectă, în partida cu UTA.

Iar cu Manchester United… păi, în astfel de meciuri, nu mai e nevoie de motivație suplimentară. Vine de la sine. Băieții și fanii așteaptă meciul. Sper să facem o partidă reușită și să câștigăm și cu Manchester United“, a spus Charalambous.

„Nu a existat pe teren!” Gigi Becali i-a dat ultimatum unui jucător de la FCSB după prestația cu UTA

Daniel Popa și Juri Cisotti au fost clienții preferați ai lui Gigi Becali.

„Nu am câștigat (n.r. mai clar) pentru că în prima repriză am avut doi jucători, unul mai bine îl lăsam în afara lotului, Popa. Cisotti nu a existat pe teren, săracul, nu știu, să vedem, mai așteptăm două-trei meciuri, la FCSB ai văzut cum e, faci față, bine, ești fricos, nu mai joci.

Noi încercăm, dăm bani pe ei, și după asta e. Dacă te ascunzi de minge sau te demarci unde nu ai de ce să primești mingea, înseamnă că ți-e frică.

Ștefănescu a fost obligatoriu să îl schimbăm, că nu aveam sub 21. Nici Pantea… Dacă nu urcă niciodată. Ați văzut, a intrat Crețu, a făcut ravagii pe acolo. Pantea a venit după accidentare, are circumstanțe atenuante.

(…) Pe Popa trebuie să îl scoatem iar, nu are alură de fotbalist, are burtica aia, l-am pus degeaba pe listă, o să îl scoatem iar. Nu pot să îmi dau seama ce este. Demonstrează, mă, dă, mă, gol, să faci meciul echipei ușor. Dă gol aici și gata după aia. Chiar atâta de slab să fii? Ai doi metri, ești puternic, cum le pierzi, bă, pe toate?”, a declarat Gigi Becali, potrivit digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare