Cum a ajuns să arate Cristina, fosta nevastă a lui Bănel Nicoliță. Cei doi au divorțat după ce fosta vedetă din Ghencea și-a irosit o bună parte din avere

La ani buni de la divorțul de Bănel Nicoliță, Cristina s-a schimbat complet. Are o prezență extrem de discretă, rare sunt momentele când dă interviuri și încearcă să-și țină viața departe de camerele de filmat. S-au dus vremurile în care era pe paginile presei mondene, a ales să se retragă din viața publică și să se ocupe de fiicele sale. În acest timp, fotbalistul joacă în Liga a patra, la CSO Vălenii de Munte.

Se cunoscuseră în anul 2008, pe vremea când brăileanca era studentă la Finanțe Bănci, iar el evolua la Steaua. S-au căsătorit în luna iunie a anului 2014 și au devenit părinți ulterior. Au împreună două fete superbe, pe Amalia și Natalia, care au rămas în grija mamei. În februarie 2020, divorțau, nu mai aveau legătură unul cu celălalt deja de 2 ani, aproape 3.

Acum, la ani buni de la despărțire, Cristina nu și-a făcut o avere și se ocupă doar de creșterea copiilor. Jucătorul, chiar dacă are un salariu modest de la echipa din Prahova, îi plătește pensie alimentară.

„Sunt bine așa cum sunt. Bănel își ajută copiii nici, nu se pune problema că i-ar neglija, tot timpul se interesează de ei. Le-a luat pe fete de Sărbători la munte în vacanță, de la Crăciun până la Revelion au stat împreună. Este un tată grijuliu și implicat. Nu pot să comentez nimic de rău despre el. Noi nu ne-am înțeles, dar asta nu înseamnă că el nu este atent cu copiii și are grijă să nu le lipsească nimic și să petreacă timp cu Amalia şi cu Natalia”, a spus fosta lui Bănel Nicoliță, pentru Click, în 2023.

Bănel Nicoliță și-a ruinat căsnicia cu Cristina. Să fie banii motivul real al despărțirii?

Fostul favorit al lui Gigi Becali a investit nu mai puțin de 300.000 de euro la Făureni. Și-a investit toată averea pentru a le crea condiții jucătorilor din orașul său natal. Întreaga familie era implicată, dar când proiectul său de suflet a căzut, s-a împrumutat 100.000 de euro de la cămătari. Știa că nu mai are șanse să-i facă în România, așa că a plecat în SUA. Mare i-a fost greșeala și faptul că s-a ascuns de Cristina i-a adus și despărțirea.

„Foarte mulți bani. 300.000 de euro, pe-acolo. Când m-am dus acolo nu era nimic, era haos. Am găsit oile. Și-am spus stop: punem plasă sus frumos, cum am văzut și eu pe-afară, să nu se mai ducă mingea în apă, în noroi, să se ducă omul după ea. Să se ducă în alb și să se întoarcă negru.

Am luat frumos vestiarele, am făcut dușuri, era unul și se spălau cinci inși. Am făcut tot, cap-coadă: la oaspeți, la arbitri. Am făcut din garaj unde își făceau unii mașini, cantonament, să doarmă zece jucători, camere, tot ce trebuie, paturi, televizoare.

Când am început să mai câștigăm și noi meciuri, eu veneam în fiecare zi la antrenament. Când vin într-o zi găsesc oile pe teren, după ce băgasem deja vreo 200.000 de euro. Nu știam ce să mai zic, pe cine să bat, pe cine să înjur. Am înnebunit. Ăsta e nivelul. N-ai ce să faci”, a declarat Bănel Nicoliţă pentru Fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare