Cu un ochi râde, cu altul plânge. Louis Munteanu s-a distanţat în topul golgheterilor din Superliga, dar CFR Cluj l-a dezamăgit: „Am fost cascadorii râsului”

Louis Munteanu (22 de ani) a dat impresia că şi-a revenit la forma bună din sezonul regular, după câteva etapă de secetă. Internaționalul de tineret a marcat două goluri în derby-ul FCSB – CFR Cluj, 3-2, însă echipa lui a rămas la 5 puncte în spatele liderului pe care l-au întâlnit duminică, pe Arena Naţională.

Fostul elev al lui Gică Hagi la Farul consideră că echipa sa s-a bătut singură în repriza a doua, mai ales după ce în prima repriză a prestat un joc foarte bun.

Vrea calificarea în finala Cupei

Louis Munteanu a ajuns la 22 de goluri marcate în Superliga. Contra FCSB-ului a ratat un penalty, dar, în aceeași fază, tot el a împins mingea în poartă. Pe locul 2 este Alex Mitriţă, cu 14 reuşite, iar podiumul golgheterilor este completat de Daniel Bîrligea, cu 13 goluri.

A fost un meci foarte greu. Am început foarte bine, dar din păcate am luat acel gol înainte de pauză, un pic nemeritat. A doua repriză ne-am bătut singuri. Au fost foarte pragmatici. A doua repriză au fost mai buni decât noi. Așa cum am spus, am făcut o primă repriză foarte bună. Din păcate luăm golurile de cascadorii râsului.

Când pierdem în halul ăsta… trebuie să ne revenim. Avem un meci acum în Cupă, trebuie să ridicăm capul, să ne calificăm. Atâta timp cât sunt șanse eu zic că se poate. Sper să câștigăm de acum încolo toate meciuri, poate se mai încurcă și ei”, a declarat Louis Munteanu după CSB – CFR Cluj, 3-2.

FCSB – CFR Cluj 3-2. Echipele de start:

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut, Chiricheș – Miculescu, Fl. Tănase, Cisotti – Gheorghiță
Rezerve: Zima, Oct. Popescu, Kiki, Ștefănescu, Lixandru, Edjouma, Toma, Băluță, Pantea, Musi, Gele, Alhassan
Absenți: Dawa, Pantea, Olaru (accidentați), Bîrligea (fără drept de joc)
Antrenor: Elias Charalambous

CFR Cluj: Hindrich – Simao, Bolgado, M. Ilie, Camora – Fică, Djokovic, Korenica – Nkololo, L. Munteanu, Kamara
Rezerve: Popa, Gal, Abeid, Țîrlea, Sinyan, Emerllahu, Tachtsidis. A. Păun, Gligor, Deac, Postolachi, Juric
Absenți: –
Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: Arena Națională
Arbitru: Istvan Kovacs // Asistenți: Ferencz Tunyogi, Alexandru Corb
Arbitru VAR: Andrei Chivulete // Asistent VAR: Viorel Flueran

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare