La jumătatea lunii februarie, Cristi Chivu (44 de ani) a semnat cu Parma și a bifat prima experiență ca antrenor la seniori.
Parma, o altă echipă de la venirea lui Chivu
Condamnată la retrogradare, Parma a urcat în clasament de la venirea lui Cristi Chivu. Din momentul numirii românului, formația italiană a înregistrat șase remize, două victorii și un eșec, iar presa din Italia crede că totul i se datorează antrenorului nostru.
„Odată cu venirea antrenorului român, totul s-a schimbat. Au fost două victorii, 5 egaluri și o singură înfrângere. Victoriile au fost prestigioase, împotriva Bolognei și Juventus, dar ies în evidență și remizele: în deplasare împotriva Fiorentinei, Lazio și Monza, și acasă împotriva Inter și Torino. Singura înfrângere a fost pe teren propriu, la Udinese, cu 1-0.
Și odată cu schimbarea antrenorului, s-a schimbat și situația golaverajului. Doar 8 goluri primite și 10 marcate. Cu mare atenție la faza defensivă, fără a uita de cea ofensivă, cu Chivu golaverajul este de +2. O cifră excelentă pentru o echipă care luptă pentru evitarea retrogradării, iar punctele câștigate sunt dovada acestui lucru, 11 în total. În aceeași perioadă de timp, puține echipe sub locul zece s-au descurcat mai bine„, au scris italienii.
Mircea Lucescu, anunț clar despre situația lui Dennis Man: „Chivu e mulțumit”
Prin intermediul unor declarații date în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro, Mircea Lucescu s-a deschis și a vorbit despre jucătorii români din Italia. Selecționerul României a dezvăluit că se află în Peninsulă în momentul de față și va merge să discute direct despre situațiile lui Dennis Man, Valentin Mihăilă, Olimpiu Moruțan, Marius Marin și Adrian Rus.
„Sunt în Italia acum, mă duc la Parma. Voi avea o întâlnire cu Cristi Chivu și cu băieții. De acolo plec la Pisa să vorbesc cu Pippo Inzaghi și cu jucătorii noștri de acolo, să văd ce se întâmplă. Eu mă duc să discut cu Cristi Chivu, suntem într-un raport foarte bun, vedem ce se va întâmpla și după finalul sezonului, care sunt intențiile cu Man și Mihăilă.
La Pisa este o problemă, ei termină pe 12 mai campionatul și sunt atâtea zile până la meciurile României. Vedem care este programul lor, dacă vor continua pregătirea. Sunt două vizite absolut normale înaintea meciurilor din iunie. Vreau să vorbesc cu antrenorii, cu jucătorii. Una este să discuți la telefon și alta sa fii tu acolo.
„Nu e nicio problemă cu Man”
Îmi pare rău că nu pot să ajung la Sassuolo, pentru că Horațiu Moldovan are o problemă, îi expiră împrumutul. Nu vreau să dau naștere la tot felul de interpretări, avem nevoie de liniște înaintea meciurilor României.
Chiar vorbeam cu Cristi Chivu și îl întrebam despre Dennis Man. Mi-a spus că a intrat excelent la meciul cu Lazio. Știi cum sunt suporterii și ziariștii, dacă a ratat înseamnă că nu e bun, dar nu e așa. Din păcate, presa din România a luat niște articole scrise de suporteri înfocați ai Parmei, care erau supărați că el nu a marcat.
Am citit și eu și i-am dat imediat telefon lui Cristi: ‘Spune-mi, care e situația acolo?’ El mi-a zis că Man a intrat excelent în joc, niciun fel de problemă. Nu a avut noroc, a ratat, dar el a fost foarte mulțumit, atitudinea lui l-a mulțumit”, a spus Mircea Lucescu.