Cristi Chivu, primul pe listă! Clubul care vrea să-l aducă pe antrenorul român, liber de contract

Cristi Chivu (43 de ani) este liber de contract din vară.

Inter îl vrea din nou pe Cristi Chivu

După mai mulți ani în care a trecut pe la grupele de juniori ale celor de la Inter, Cristi Chivu a decis să plece și să își caute un nou proiect serios. În ultimele luni însă, antrenorul român nu a fost încântat de discuțiile avute, astfel că a rămas liber de contract și în momentul de față.

Salvarea lui Chivu ar putea veni însă tot de la Inter. Italienii anunță că oficialii clubului sunt gata să urmeze modelul rivalelor Juventus, AC Milan și Atalanta, care au înființat echipa U23, iar acum evoluează în Serie C.

Cristi Chivu este principalul nume dorit de Inter pentru această grupă. Pe lângă român, conducerea îi mai are pe listă pe Samir Handanovic și Andrea Zanchetta.

Această nouă grupă le va permite cluburilor să-și dezvolte tinerele talente, oferindu-le în același timp experiență la nivel profesional, dar în diviziile inferioare. Se pare că echipa se va antrena la Centro Sportivo Giacinto Facchetti, mai cunoscut sub numele de Interello. Jucătorii se vor pregăti dimineața pe terenul sintetic, împărțind facilitățile cu celelalte echipe de tineret„, au scris italienii.

Sfatul lui Adrian Mutu pentru Cristi Chivu

În prezent, Adrian Mutu și Cristi Chivu sunt liberi de contract. Primul menționat din aprilie, după demiterea de la CFR, iar al doilea din iulie, după plecarea de la Inter Primavera.

Întrebat despre Cristi Chivu, Adrian Mutu a răspuns imediat. „Briliantul” consideră că fostul său coleg ar trebui să accepte o ofertă de la un club de seniori și să înceapă drumul în antrenorat la cel mai înalt nivel.

„Eu i-aș spune lui Cristi Chivu să înceapă la seniori. Nu știu dacă la CFR sau nu, dar i-aș spune să înceapă. I-am zis și când l-am sunat de ziua lui și îi spun și acum. Una e la juniori, ce a antrenat până acum și alta e la seniori. Intră undeva, fă-ți mână, ca să vezi cum e și să începi să capeți experiență.

Cristi probabil așteaptă ceva din Italia. E un risc să mergi la CFR pentru că este un club titrat, e un club cu presiune mare și tu ești la prima experiență la seniori. Este un risc, dar sunt atâtea exemple. Xavi la Barcelona, cel de la Dortmund.. Asta nu înseamnă că dacă există riscuri, nu poate reuși.

E o situație importantă. El trebuie să realizeze cât de mare este riscul și să spună dacă își asumă sau nu această experiență. E bine să crezi că o să fie bine, dar poate fi și nasol. Este fotbal, nu e ușor la CFR”, a declarat Adrian Mutu, potrivit Fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare