Cristi Chivu, prima reacție după eliminarea din meciul cu Napoli: „Sunt un idiot! Îmi cer scuze în fața băieților”

Parma a remizat cu Napoli, scor 0-0, în penultima etapă din Serie A.

Cristi Chivu, eliminat pe nedrept în finalul meciului cu Napoli

Parma a obținut un punct uriaș în fața liderului Napoli, însă tot nu este salvată de la retrogradare. Situația se va decide în ultima etapă, atunci când elevii lui Cristi Chivu vor juca pe terenul celor de la Atalanta.

Jucătorii Parmei vor fi nevoiți să se descurce fără Cristi Chivu, suspendat. Antrenorul român a văzut cartonașul roșu în prelungiri, iar mai apoi a explicat totul la conferința de presă.

„Mă consider un idiot, ca de obicei, care se implică într-o luptă şi are de pierdut. Sunt vinovat pentru asta. Am pus braţele pentru a-i despărţi, dar arbitrul a interpretat altfel gestul meu. Nu ştiu ce informaţie a avut. Îmi cer scuze în faţa băieţilor pentru că nu mă voi afla pe bancă, dar am mai păţit asta în trecut, am păţit asta azi şi o voi mai păţi în viitor. Voi întoarce şi celălalt obraz, nu e o problemă.

Ne trebuie totul pentru a ne salva, jucătorii cu experienţă sunt disponibili. Avem un grup care a înţeles care este realitatea în care ne aflăm, care vrea să facă totul pentru a-şi atinge obiectivul.

Ştim că avem nevoie de puncte la Bergamo, aşa a fost de când am ajuns aici. Dacă am ajuns la acest punct, cu o şansă de a ne salva, e datorită băieţilor, datorită seriozităţii şi curajului de care au dat dovadă. Au dat tot timpul ce au avut mai bun. Îi felicit, mai avem un meci”, a spus Cristi Chivu, la conferinţa de presă.

Parma a anunțat continuarea colaborării cu Cristi Chivu

În goana după evitarea retrogradării, Cristi Chivu a primit o veste importantă din partea clubului. Concret, directorul executiv Federico Cherubini a transmis că toată lumea este mulțumită de modul în care lucrează tehnicianul român și a dat de înțeles că cele două părți vor continua și din noua stagiune.

Din momentul numirii sale la Parma, Cristi Chivu a înregistrat două victorii, trei eșecuri și șase remize.

„A adus la echipă entuziasm și profesionalism, calităţi care l-au ajutat în cariera extraordinară de fotbalist, și pe care le vedem acum pe teren. Sper că va fi doar primul pas pentru el în lumea fotbalului mare, deoarece în sectorul juvenil a obținut deja rezultate importante.

Sper ca salvarea de la retrogradare să fie primul pas pentru el. Indiferent de asta, cred că muncește într-un mod corect și suntem foarte încântați”, a spus Federico Cherubini în presa din Italia.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare