Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo, a făcut o declarație care nu o să le pice bine fanilor „câinilor roșii”.
Cristi Borcea, cuvinte de laudă despre rivalul celor de la Dinamo: „El e cel mai bun din Superligă!”
Omul de afaceri l-a scos în evidență pe Darius Olaru, liderul celor de la FCSB. În opinia lui Cristi Borcea, mijlocașul este cel mai bun fotbalist din Superliga României, motiv pentru care Gigi Becali nu-l va mai putea ține în România.
„Olaru, după părerea mea, e cel mai bun jucător din campionatul românesc. Cred că Steaua (n.r. FCSB) nu-l va mai ţine, se va achita clauza pentru el. E o clauză mică, cinci milioane, la ce poate să facă el.
Din moment ce are o clauză, nu mai depinde de club. Achită clauza şi pleacă, nu trebuie să fie o înţelegere între cluburi, dacă e de acord sau nu”, a declarat Cristi Borcea, potrivit as.ro.
- 7,5 milioane de euro este cota de piață a lui Darius Olaru, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
Concurență din SUA pentru Dan Șucu! Au pus banii pe masă pentru Darius Olaru, iar Gigi Becali jubilează
Dan Șucu are parte de o concurență serioasă din SUA pentru transferul lui Darius Olaru, spre bucuria lui Gigi Becali.
Darius Olaru este fără doar și poate cel mai important fotbalist al campioanei în acest moment, iar un transfer în străinătate nu ar fi deloc surprinzător.
De altfel, mai multe echipe se află pe lista pentru un posibil transfer, printre care Rangers și Genoa. Totuși, Dan Șucu va avea o misiune dificilă dacă va încerca să-l aducă pe român în Italia, asta pentru că pe fir a intrat și un club important din SUA.
Concret, este vorba despre FC Dallas, formație din MLS care este pregătită să plătească clauza de reziliere de 5 milioane de euro pentru a-l aduce pe Olaru de la FCSB, anunță Fanatik.
Mijlocașul a aflat deja de ofertă și ar fi decis să nu mai ajungă în cantonamentul FCSB-ului din Antalya, tocmai pentru a putea da curs ofertei din MLS, conform aceleiași surse.
„Olaru rămâne același jucător curtat de mai multe cluburi. Vom vedea dacă se poate în ianuarie. 5 milioane și pleacă și el. Poate în America.. există și varianta americană, dacă tot a devenit Trump președinte, mergem și acolo”, declara Giovanni Becali în urmă cu o săptămână.
7,5 milioane de euro este cota de piață a lui Darius Olaru, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com