Cristi Borcea, cunoscut pentru pasiunea sa față de fotbal și pentru susținerea echipei naționale, este gata să mobilizeze întreaga sa familie și comunitatea de români din Miami dacă România se va califica la FIFA World Cup 2026.
Aflat în Miami, locație care ar putea găzdui meciuri ale naționalei României, Borcea promite să adune toți românii din zonă pentru a crea o galerie impresionantă. Nu este pentru prima dată când fostul oficial dinamovist demonstrează acest nivel de implicare. La EURO, Borcea a fost o prezență activă în tribune.
„Tocmai vorbeam pe terasă, la un trabuc, că ar fi extraordinar să se califice echipa naţională (n.r: la World Cup 2026), să joace şi la Miami. Oriunde va juca, voi merge cu toţi băieţii”, a spus Cristi Borcea pentru AntenaSport.
Mircea Lucescu: „Voi fi mulțumit dacă vom ajunge la Cupa Mondială”
Chiar dacă grupa este una ușoară la prima vedere, Mircea Lucescu a tras un semnal de alarmă.
”Nu e vorba despre noroc, trebuie să câștigi meciurile ca să poți spune că am avut noroc sau nu. E o grupă echilibrată. Austria a câștigat grupa de la EURO, înaintea Franței, iar în Liga Națiunilor pe doi, după Norvegia.
Chiar dacă Austria e o țară mai mică, lucrurile nu sunt simple. Sunt jucători buni, care joacă în Bundesliga. Ce înseamnă balauri? Austria le-a bătut pe Franța și pe Olanda, păi, care e balaurul? E o grupă care se joacă. Cum să fiu mulțumit? Voi fi mulțumit dacă vom ajunge la Cupa Mondială.
Avem o echipă cu jucători buni, cu experiență, care sunt foarte buni prieteni, un grup competitiv, un grup puternic. Trebuie să analizăm foarte bine echipele. Nu va fi simplu nici împotriva Bosniei, care are jucători foarte puternici.
Sigur, trebuie să fim optimiști, să pregătim foarte bine jocurile, jucătorii trebuie să fie concentrați la echipele de club, să rămână titulari până la startul preliminariilor. E o calificare care se joacă. Mult entuziasm și speranță de calificare.
Eu nu m-am gândit cu cine putem cădea. E același lucru, toate echipele sunt foarte bine pregătite. Și echipele care par mici sunt pregătite foarte bine”, a declarat Mircea Lucescu.