Cota lui Ionuţ Radu s-a prăbuşit! Ce a aflat Inter Milano când a încercat să-l vândă pe portarul de 26 de ani

Ionuț Radu pare că nu-şi mai găseşte locul nicăieri. Portarul împrumutat de Inter Milano la Bournemouth ar trebui să revină în această vară la campioana Italiei, dar veştile sunt proaste pentru unul dintre eroii naţionalei de tineret de la Campionatul European din 2019.

Nerazzurrii nu doresc să-l păstreze pe goalkeeper-ul român şi l-a trecut pe lista plecărilor definitive.

Inter nu are „clienţi” pentru Ionuţ Radu

Problema pentru campioana din Serie A este că nu găseşte formaţii interesate de portarul nostru. Radu a jucat extrem de puţin la Bournemouth. Ultimul său meci datează din 4 noiembrie 2023. În acest sezon, a apărat în doar cinci meciuri: două în Premier League, când titularul Neto a fost accidentat, și trei în Cupa Ligii Angliei.

Interiştii l-au cotat pe goalkeeper la suma de 8 milioane de euro, iar Bournemouth nici nu vrea să audă de o astfel de achiziţie.

„Inter își dorește să obțină o mică avere din câteva transferuri minore pentru a putea finanța mutări în vară, însă există diferite scenarii pentru jucători. În cazul lui Radu, pentru Bournemouth este imposibil să îl transfere definitiv.

Se știa de la început. Alegerea lui Radu de a merge la Bournemouth, în Premier League, a părut ilogică din start. Titularul de drept al echipei este brazilianul Neto, care a apărat în trecut la Fiorentina și Juventus, iar acum este și căpitanul echipei.

Era greu de crezut că românul va prinde multe minute și, în consecință, a strâns doar 5 meciuri în acest sezon. Două dintre ele au fost în Premier League, iar Radu a apărat în cel mai slab meci al sezonului făcut de Bournemouth, 1-6 contra lui Manchester City pe 4 noiembrie”, au scris italienii de la Inter News, preluaţi de sport.ro.

Mai are un an de contract cu Inter

Chiar dacă mai are contract cu Inter până în 2025, Ionuț Radu ar urma să fie cedat definitiv la altă formație, anunță italienii. Oficialii de pe Giuseppe Meazza au sperat că portarul român va impresiona la echipele la care a fost împrumutat și va fi cumpărat, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat în cele din urmă, astfel că și-au pierdut răbdarea.

Rămâne de văzut unde va ajunge Ionuț Radu din noul sezon, mai ales că și-a pierdut inclusiv locul la naționala mare a României, acolo unde devenise titular în 2023.

Trecut pe la FCSB și Dinamo, Ionuț Radu a ajuns în Italia în anul 2013, la Pergolettese Youth. Ulterior, portarul a fost transferat de Inter Milano și a fost împrumutat de-a lungul anilor la formații precum Avellino, Genoa, Parma, Cremonese, Auxerre sau Bournemouth.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare