Costel Gâlcă a luat microfonul şi a făcut o promisiune grea, în faţa tuturor, la CSU Craiova. Ce s-ar putea întâmpla la vară

CSU Craiova se află pe locul 4 în Superliga, la 4 lungimi în spatele liderului U Cluj. Oltenii încă speră că se pot implica în lupta pentru titlu.

În Bănie, cu prilejul sărbătorii de Crăciun organizată de clubul Universitatea Craiova pentru juniorii din Academia clubului, pe scenă a urcat şi antrenorul primei echipe.

Gâlcă a promis că luptă pentru trofeu

Antrenorul oltenilor le-a transmis copiilor şi juniorilor clubului că Moş Crăciun ar putea veni, cu adevărat, la vară.

„E o bucurie enormă pentru mine să fac parte din marea familie a Universităţii Craiova. Văd mulţi leuşori care sunt viitorul acestei mari familii.

Sper ca noi să facem tot posibilul şi să fim Moş Crăciun, dar la vară, pentru fanii noștri şi cei care fac parte din această mare familie. Vă doresc un an nou fericit, cu bucurii, împliniri şi toate cele bune”, a afirmat Costel Gâlcă pentru cei prezenţi la sărbătoarea lui Moş Crăciun în Bănie.

Mitriţă l-a evitat la meciul cu Petrolul

Alex Mitriță (29 de ani) a jucat 84 de minute în partida Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova, 1-1, din etapa a 19-a a Superligii.

Vedeta oltenilor a fost înlocuită de Mihai Căpățână și a oferit un moment interesant în momentul în care a părăsit terenul. Alex Mitriță nu a dorit să bată palma cu antrenorul principal Costel Gâlcă.

Sorin Cârțu, președintele onorific al Universității Craiova, a comentat această întâmplare. În opinia lui „Sorinaccio”, ar trebui ca antrenorii și jucătorii să evite să dea palma în momentul efectuării schimbărilor, întrucât stările de nervozitate generate de desfășurarea evenimentelor și-ar putea spune cuvântul.

„Nu am văzut faza. Acum, să-ți spun ceva. Eu, ca antrenor, am evitat întotdeauna. Eu nu înțeleg asta, să bați palma. Jucătorul are nervii lui, tu ai nervii tăi, e de evitat o astfel de treabă. Eu mă făceam că am altă treabă. Evit scandalul, evită și el. Dacă voia Costel, trebuia să-l cheme să dea mâna. Dacă n-a dat, n-a dat”, a declarat oficialul din Bănie.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare