Costel Enache: ‘E ceva fenomenal. Lucrurile se schimbă foarte mult atunci când jucătorii joacă cu sufletul’
Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Costel Enache, a declarat, joi seară, că este foarte fericit pentru victoria din meciul cu Dinamo, una de moral pe final de an, scrie news.ro.
citește și: Kelemen Hunor, atac dur la adresa premierului:’Aţi creat un şoc, un haos uriaş cu riscuri imense’
“Sunt mulţumit, chiar fericit pentru această victorie. Rar folosesc cuvinte mari, dar chiar sunt fericit. E ceva fenomenal. Lucrurile se schimbă foarte mult atunci când jucătorii joacă cu sufletul. Eu îmi cunosc statutul şi nu sunt omul care să aleagă încă. Mi s-a oferit şansa să vin la Astra, nu ştiam ce găsesc, cum voi gestiona lucrurile, dar am fost ajutat mult şi le mulţumesc tuturor”, a declarat Enache.
Formaţia Astra Giurgiu a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (2-0), echipa Dinamo Bucureşti, în etapa a XXI-a a Ligii I.
Pentru Astra au marcat Llullaku ‘7, Buş ’36, Gheorghe ’68 şi Roşu ’71, iar pentru Dinamo a înscris Hanca ’77.
Sursa: Stiripesurse.ro