Cosmin Contra îşi negociază, în secret, viitorul contract, după plecarea de la Damac. Unde ar putea ajunge fostul selecţioner al României

Cosmin Contra (48 de ani) s-ar putea despărţi în următoarele ore de FC Damac. A remizat cu Al-Feiha, scor 2-2, în etapa cu numărul 13 din Arabia Saudită, iar şeicii sunt supăraţi pe „Guriţă”.

Deocamdată, despărțirea n-a fost oficializată, însă până acolo n-ar mai fi cale lungă.

Contra negociază un contract în Emirate

Cosmin Contra ar negocia deja cu o echipă din Emiratele Arabe Unite, însă rămâne de văzut ce direcție vor lua negocierile. Fostul selecţioner al României şi-a construit un CV solid în acea parte de lume conform gsp.ro.

„Antrenorul român a decis să demisioneze din funcția de antrenor al lui Damac”, au scris, vineri, saudiții, cea ce ar însemna că antrenorul Cosmin Contra are cale deschisă către o nouă echipă, de această dată din Emirate.

În carieră, Contra a mai antrenat la echipele de club Poli Timișoara, Fuenlabrada, Petrolul, Getafe, GZ R&F, Alcorcon, Dinamo, Al Ittihad și Damac.

Cifrele lui Contra la Damac

Cosmin Contra a condus FC Damac în 62 de partide. Românul a înregistrat 19 victorii, 16 egaluri și 26 de eșecuri.

Până în acest moment însă, Damac nu a confirmat acest lucru despre Cosmin Contra. La finalul ultimului meci, antrenorul român nu a pomenit nici el ceva despre demitere și a preferat să se concentreze pe analiza duelului cu Al-Feiha.

„Am fost excelenți la mijlocul terenului, am dominat, însă nu am reușit să finalizăm așa cum ar fi trebuit. Ar fi trebuit să închidem meciul și să nu îi mai dăm ocazii lui Al Feyha, însă nu am făcut asta”, a declarat Contra, potrivit Asharq Al-Awsat.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare