„Revoluția” anunțată recent de administratorul special Andrei Nicolescu la Dinamo continuă, dar nu are menirea de a-i mulțumi pe fani, ba chiar din contră.
Tensiunile dintre suporteri și conducere sunt destul de mari, cu doar două zile înainte de debutul echipei antrenate de Zeljko Kopic în noul sezon de Superliga.
Continuă plecările de la Dinamo, pe toate palierele
Până acum în această vară, de la gruparea alb-roșie au plecat mult mai mulți jucători decât au venit, iar recent s-a petrecut și acea situație legată de abonamentele pentru stagiunea care stă să înceapă.
În plus, în urmă cu doar câteva zile, contractul lui Ionel Augustin de antrenor la echipa U19 a expirat și nu a mai fost prelungit, astfel încât fostul mare atacant a fost nevoit să părăsească din nou clubul la care a scris istorie de-a lungul carierei sale de fotbalist.
Toate aceste momente au avut menirea de a-i irita destul de tare pe suporterii lui Dinamo, iar anunțul făcut de clubul din „Ștefan cel Mare” în cursul zilei de vineri a inflamat și mai mult spiritele.
Clubul din „Ștefan cel Mare” s-a despărțit de ofițerul de presă
Prin intermediul paginii oficiale de Facebook, dinamoviștii au informat că ofițerul de presă Ionel Culina s-a despărțit de asemenea de echipa din „Groapă”:
„Mai mult decât o mulțumire pentru Ionel „Johnny” CULINA.
În fotbal, cel mai des și pentru cât mai mult timp rămân în amintirea suporterilor jucătorii, protagoniștii din iarbă. Cei mai în vârstă, dar și cei care au auzit de ei doar din povești, încă își iau tricouri cu etichetă, ca să le personalizeze cu nume mai puțin noi pe spate, precum DĂNCIULESCU, NICULESCU și BRATU.
În birouri, pornind de la Ștefan cel Mare, trecând pe la Rin și până la Piața Victoriei, Culina este un nume de legendă, purtat în suflet de toți cei care i-au fost colegi.
Cu instinctul primordial al dinamovistului de a produce doar calitate, Johnny termină astăzi activitatea în cadrul clubului nostru.
24 de ani și jumătate a petrecut Johnny la Dinamo, timp în care a evoluat în sala de conferință de la Săftica, la birouri, pe stadioane mai mari și mai mici. A luat loc lângă unicul Cătălin Hîldan în autocarul clubului, în anul 2000 și i-a urat „la mulți ani” lui Costin Amzăr, în 2024. A bifat Dinamo TV, Ora de Dinamo, revista Dinamo și deține titlul de „jucătorul” cu cele mai multe apariții în sacoul alb-roșu.
Clubul îi urează succes în carieră lui Ionel Culina, doar ca formă de încheiere a acestui mesaj, căci Johnny nu caută succes, Johnny îl produce”.
Fanii nu sunt deloc mulțumiți după acest anunț
Iar unii dintre fanii lui Dinamo nu au primit deloc bine această veste și au reacționat în secțiunea de comentarii prin mesaje de genul: „Asta este foarte, foarte trist!”, „După 25 de ani și trecut prin situații foarte grele, te trezești din senin cu două zile înainte de începerea noului sezon să pleci de la Dinamo, nu e logic. Sigur a fost ceva acolo…”, „Penibil! Afară Nicolescu!” sau „Revoluția pisicii rupte în două lovește din nou”.