Clubul-surpriză care ar urma să primească o felie mare din suma de transfer a lui Andrei Rațiu la FC Barcelona

Andrei Rațiu (26 de ani) pare a fi cel mai curtat fundaş care activează în La Liga. Dintre toate formațiile importante care au dat semne că ar fi interesate de apărătorul lui Rayo Vallecano cea mai decisă să-şi apropie semnătura lui „Sonic” ar fi FC Barcelona.

Napoli, Atletico Madrid, Barcelona sau Brighton sunt cluburile care s-au interesat în ultimele luni de Andrei Rațiu. Fotbalistul român traversează un moment excelent, iar marile cluburi din Europa se gândesc serios la serviciile sale.

Cu cine împarte Rayo banii

Indiferent de suma cu care micuţa grupare din Madrid îl va vinde pe Andrei Raţiu, nu toţi banii vor rămâne la actuala echipă a internaționalului român.

Villarreal, echipa la care a crescut Andrei Rațiu păstrează 50% din drepturile federative ale internaționalului român. Într-o situație similară se află și Huesca, unde fundașul dreapta a petrecut două sezoane. Acest club va încasa şi el 7,5% din suma de transfer.

Dacă transferul se va amâna până în vara următoare, atunci procentajul lui Huesca va scădea până la 2.5%, scrie sportaragon.com, preşuaţi de sport.ro.

Huesca l-a vândut pe Andrei Rațiu celor de la Rayo Vallecano în schimbul a 400.000 de euro. Un an și șase luni mai târziu, Rayo Vallecano speră să îl vândă pe fotbalistul român pentru 25 de milioane de euro.

Şi Real Madrid ar fi interesată de Raţiu

Cea mai nouă echipă interesată de „Sonic” este chiar Real Madrid, iar Florentino Perez ar putea concura cu rivalii din Barcelona pentru aducerea românului. „Galacticii” sunt în căutarea unui fundaș dreapta, iar Alexander-Arnold, Jeremie Frimpong, Diogo Dalot, Pedro Porro și Andrei Rațiu figurează pe lista lui Carlo Ancelotti.

„Rațiu este și el o opțiune pentru Real Madrid. Ar fi semnificativ mai ieftin decât Frimpong, Dalot și Porro, iar cei din cadrul clubului îl consideră în culise un jucător de mare calitate”, a scris jurnalistul Rudy Galetti, pe Twitter.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare