Clubul din Superliga a primit interdicție la transferuri de la FIFA. Prima reacție a oficialilor: „Da, așa este, suntem obligați să plătim”

În afară de Petrolul Ploiești, mai există în prezent un club din Superliga ce se confruntă cu mari probleme financiare, situație care a dus inclusiv la dictarea de către FIFA a unei interdicții la noi legimitări de jucători.

Poli Iași, locul 11 în prezent în Superliga, nu mai poate legitima pentru moment noi jucători, după ce a primit interdicție de la FIFA în acest sens pentru neplata unor datorii salariale către foști fotbaliști

Este vorba despre Poli Iași, echipă care a fost reclamată la forul internațional de către cinci foști jucători, toți străini, pentru faptul că s-au înregistrat mai multe luni în care ei nu au fost plătiți, informează fanatik.ro.

De altfel, tocmai din acest motiv, respectivii au plecat din Copou la finalul sezonului trecut, dar, în mod evident, procesele respective s-au derulat în continuare.

Totul a plecat de la speța care l-a privit pe croatul Matija Katanec, cel care s-a sesizat pentru recuperarea sumei de 27.000 de euro, reprezentând nu mai puțin de patru salarii restante.

El primise deja câștig de cauză în urmă cu ceva timp din partea FIFA în această speță, dar, chiar și așa, cei de la Poli Iași tot nu au decis să îi plătească banii respectivi.

Astfel, în baza acestui fapt, Federația Internațională de Fotbal a hotărât acum să îi sancționeze pe moldoveni prin interzicerea dreptului de a legitima noi jucători, măsură care urmează să intre în vigoare cu începere din ziua de joi, 14 noiembrie.

Totuși, și în cazul în care oficialii clubului vor stinge acest litigiu, sancțiunea tot nu va fi ridicată instant, pentru că, după cum s-a notat deja, în prezent mai există astfel de datorii și către alți foști fotbaliști. De asemenea, și ei au avut câștig de cauză la FIFA în spețele respective.

Președintele clubului din Copou a confirmat informația, dar a asigurat că problema va fi rezolvată în scurt timp

Cu toate acestea, Cornel Șfaițer, președintele de la Poli Iași, a asigurat că toate aceste datorii vor fi achitate în timp util, astfel încât echipa din Superliga să nu fie depunctată, iar clubul să aibă din nou dreptul de a legitima noi jucători.

„Da, așa este, știam că au făcut sesizare la FIFA. Noi suntem în concordat preventiv, trebuie să respectăm un plan de plăți și vom ridica și interdicția. Nici nu am primit încă hotărârea. Suntem responsabili acum și avem un plan pe care trebuie să îl respectăm, iar ei își vor primi banii. Deci, e vorba de Katanec, Bouhenna, Allanzinho și Cabral.

Nu există niciun pericol să fim depunctați. Până să transferăm jucători din străinătate, vom avea ridicată interdicția. Au mai fost cazuri în campionatul intern și nu va fi o problemă. Vom rezolva cât de repede. Nu e vorba de o sumă mare, dar trebuie să respectăm un plan de plăți. De asemenea, la bugetul de stat suntem obligați acum să plătim, pe 25 ale lunii, toate datoriile”, a spus el, conform sursei citate anterior.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare