În a treia etapă a preliminariilor pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026, România se va deplasa în Austria, la Viena. Formația lui Mircea Lucescu a început parcursul pe tabloul calificărilor, în grupa H. „Tricolorii” au avut parte de două partide, cu Bosnia și San Marino. Prima, disputată pe Arena Națională, la data de 21 martie, s-a terminat cu victoria oaspeților, scor 1-0. La Serravalle, marți, 24 martie, România a răzbunat eșecul cu bosniacii și s-a distrat cu cea mai slabă reprezentativă de fotbal din lume, 5-1.
În urma succesului din San Marino, Ciprian Marica, fostul atacant de sub tricolor cu 25 de goluri înscrise în 72 de dueluri bifate în echipamentul naționalei, nu s-a arătat prea optimist cu privire la șansele României de a obține 3 puncte în Austria.
Ciprian Marica nu crede că România poate învinge Austria și a precizat aspectele care necesită îmbunătățiri: „Mi-e teamă, nu sunt convins”
Chiar dacă a apreciat revenirea de orgoliu din confruntarea de la Serravalle, Marica nu a fost cucerit de jocul elevilor lui Mircea Lucescu. Dacă România va continua în aceaași notă, acționarul Farului este sigur că „tricolorii” vor avea parte de o decepție în Austria.
În accepțiunea lui Ciprian Marica, „Il Luce” are 3 mari dileme: echipa greșește pase simple pe faza de construcție, fotbaliștii sunt precipitați, iar asta atrage după sine erori neforțate.
„Au fost și lucruri bune. Mă refer aici la faptul că am reușit să revenim după înfrângerea de acasă cu Bosnia, am arătat disponibilitate la efort, ambiție, dăruire. Am vrut să marcăm și am reușit să înscriem cinci goluri. Din acest punct de vedere, sunt aspecte pozitive.
Totuși, jocul României nu mă convinge și aș minți dacă aș spune altceva. Nu cred că, dacă vom juca în acest mod, vom avea șanse cu Austria. Mă neliniștește faptul că mulți jucători nu sunt în cea mai bună formă.
Greșim pase simple, suntem precipitați, iar de multe ori am făcut greșeli neforțate. Mi-e teamă, nu sunt convins. Chiar dacă am câștigat cu 5-1 în San Marino, acesta este sentimentul pe care îl am. Sunt puțin neliniștit în perspectiva meciului care urmează”, a comunicat Ciprian Marica, citat de gsp.ro.
Programul complet în grupa H din preliminariile CM 2026
- Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino 2-0, ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
- Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1, San Marino – ROMÂNIA 1-5
- Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)
- Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45)