S-a aflat ce arbitru va conduce România – Bosnia, primul mare meci al naționalei în drumul spre Campionatul Mondial din 2026.
Cine va conduce România – Bosnia, primul mare meci al naționalei în drumul spre Mondial
FIFA a luat decizia de a-l desemna pe Danny Makkelie, unul dintre cei mai cunoscuți și experimentați arbitri olandezi, pentru a oficia la centru partida dintre echipa națională a României și selecționata Bosniei și Herțegovinei.
Confruntarea este programată să aibă loc vineri, pe data de 21 martie, cu începere de la ora 21:45, pe Arena Națională.
Danny Makkelie va fi sprijinit de o brigadă complet olandeză. Asistenții săi vor fi Hessel Steegstra și Jan de Vries, ambii cu o bogată experiență internațională alături de Makkelie.
Nu este pentru prima dată când Danny Makkelie va avea ocazia să arbitreze o partidă în care este implicată selecționata României. Olandezul a fost delegat și la un alt meci relevant din actualele preliminarii pentru Campionatul European din 2024.
Mai exact, acesta a condus partida dintre Kosovo și România, meci disputat în cadrul aceleiași campanii de calificare. Acea întâlnire s-a încheiat fără goluri, scor 0-0, dar a fost una plină de momente tensionate și faze controversate.
Gigi Becali a explicat de ce Louis Munteanu nu a fost convocat de Mircea Lucescu la echipa națională: „Sunt unii antrenori care nu te vor!”
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a explicat de ce Mircea Lucescu a preferat să nu-l cheme pe Louis Munteanu la echipa națională.
Finanțatorul campionilor este convins că Mircea Lucescu l-a preferat pe Daniel Bîrligea în locul lui Louis Munteanu dintr-un motiv simplu: Starul celor de la CFR Cluj nu face faza defensivă așa cum își dorește selecționerul echipei naționale.
„A ales între Bîrligea și Louis Munteanu. Voi știți părerea mea despre Louis Munteanu, este un fotbalist de mare clasă! Sunt unii antrenor care nu te vor dacă nu faci și faza defensivă. El nu face faza defensivă, el este speculant, știe să joace, are execuții și a marcat goluri.
Lui Lucescu trebuie să îi faci și faza defensivă! Bîrligea o face, este și în stânga, dar și în dreapta, înapoi și în atac. Nu știu cum de a jucat aseară atât de bine, pentru că mă așteptam să joace doar 60 de minute. De unde? Că nu mai voia să iasă. E buldozer!
Niciodată nu o să spun că nu o batem pe Bosnia, pentru că eu zic că batem, batem și iar batem. Acum avem un fundaș central de mare clasă! Dacă va juca la echipa națională va fi precum un ceas!”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.