Cinci jucători pleacă de la Rapid! Revoluție în vestiar, după ce Șumudică a dat cu pumnul în masă

Cinci jucători pleacă de la Rapid după ce Marius Șumudică a pregătit o revoluție la club, ca urmare a rezultatelor sub așteptări.

Cinci jucători, OUT de la Rapid! Marius Șumudică face revoluție la echipă

În cazul în care va reuși să ducă echipa în cupele europene, Marius Șumudică va rămâne la Rapid și își poate pune în aplicare planurile de restructurare a lotului.

Antrenorul are în vedere despărțirea de câțiva jucători care nu au reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. Este vorba despre Luka Gojkovic, Borisav Burmaz, Clinton N’Jie, Elvir Koljic și Christopher Braun, potrivit gsp.ro.

Motivul deciziei este simplu: randamentul acestora a fost mult sub așteptările staff-ului tehnic. De exemplu, Luka Gojkovic a bifat doar 121 de minute pe teren în ultimele zece confruntări, o prezență extrem de redusă pentru un jucător pe care se mizase inițial.

În ceea ce-l privește pe Christopher Braun, situația este și mai clară: în ultimele trei meciuri, fundașul a rămas pe banca de rezerve, fără să primească șansa de a evolua nici măcar un minut.

În schimb, Clinton N’Jie, unul dintre jucătorii aduși chiar la cererea lui Șumudică, nu va continua alături de echipă. Conducerea a transmis deja că nu intenționează să îi prelungească contractul, iar atacantul camerunez va părăsi formația alb-vișinie la finalul sezonului.

Cu aceste modificări, Marius Șumudică speră să își întărească echipa și să construiască un lot mai competitiv pentru viitor.

Adrian Mutu îi propune lui Dan Șucu antrenorul care o va salva pe Rapid: „E o soluție foarte bună!”

Adrian Mutu îi propune lui Dan Șucu o variantă de antrenor care ar putea redresa situația delicată de la Rapid.

Deși conducerea giuleștenilor a anunțat că Marius Șumudică va rămâne în continuare la Rapid, cel puțin pentru acest sezon, Marius Măldărășanu este un nume important care ar putea prelua banca tehnică din sezonul viitor.

Adrian Mutu a comentat această posibilitate și e convins că actualul antrenor de la FC Hermannstadt ar putea face o treabă excelentă la Rapid.

„Da, Marius Măldărășanu este o soluție bună! Nu pentru faptul că a fost la Rapid.

Eu când aud asta cu foști rapidiști… Mi se pare frumos, e normal ca publicul să își dorească un fost rapidist pe bancă. În ultimii ani, singurul care nu a fost eram eu.

Nu asta e calitatea cea mai mare a lui Măldărășanu, că este rapidist. Vorbim profesional aici. E ceva foarte frumos la nivel sentimental, dar nu și cea mai bună decizie la nivelul performanței.

Măldă încheie un ciclu, după 4 ani buni. Chiar dacă nu a ajuns în play-off, a fost tot timpul acolo la porțile play-off-ului. Ajungerea de acum în finală, prima pentru el. Ce poate să facă mai mult.

Cred că ar fi un antrenor bun pentru Rapid. Este un antrenor potrivit, acum rămâne faptul cum se va adapta el. Rapid este altă echipă, alte așteptări… Cum se va adapta el la lupta pentru titlu, pentru Cupă. Presiune constantă tot timpul.

El știe ce înseamnă, ca jucător. Ca antrenor, rămâne… Poate să fie un succes, fiind și rapidist. Depinde totul de el și de ce echipă își va face. Dacă nu îți faci echipă ajungem iar să vorbim ca acum. Nu banii îți aduc rezultatele, ci știința în alegeri”, a spus Adrian Mutu, potrivit Fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare