CFR Cluj a ajuns pe primul loc în Superliga, dar Dan Petrescu tot nu își menajează jucătorii

CFR Cluj a învins luni seară cu scorul de 4-1 pe terenul celor de la UTA și a ajuns astfel pe primul loc în Superliga, cu 46 de puncte, la egalitate cu FCSB, dar la final Dan Petrescu a dorit să le transmită jucătorilor săi că nu este cazul să înceapă încă de pe acum să sărbătorească.

Antrenorul formației din Gruia a subliniat că încă nu s-a realizat nimic special în actuala stagiune, chiar dacă a admis totuși că din acest moment este destul de greu ca echipa sa să rateze prezența în play-off.

Dan Petrescu, apel la echilibru după meciul UTA – CFR Cluj 1-4: „Nu am realizat nimic încă”

Pe de altă parte, cel poreclit „Bursucul” a scos în evidență în mod special prestația avută de Louis Munteanu în partida de la Arad, în care atacantul a semnat din nou o dublă și a deschis astfel drumul echipei sale spre această nouă victorie.

„Și prima repriză a fost foarte bună, doar la finalizare a fost, am avut niște șuturi ratate. În repriza a doua, la prima acțiune am dat gol și după aia a fost mai ușor. La Arad nu cred că poate să vină o echipă să facă ce a făcut CFR azi. Jucătorii merită felicitări.

(n.r. Despre Louis Munteanu) Gândiți-vă la început, ce era, că am ceva cu el, că nu îl bag, că nu e poziția lui, eu mereu sunt ăla care nu știu ce fac. Sperăm să o țină tot așa, are un talent incredibil în fața porții, dar nu asta e important, asta știam, atitudinea e total schimbată. Eu nu o să învăț pe nimeni să joace fotbal sau să dea în minge, niciun antrenor nu face asta, noi lucrăm la atitudine.

Antrenorul echipei din Gruia a admis totuși: „E greu să nu fim în play-off”

(n.r. Cât ar valora Louis Munteanu în acest moment) Asta e o întrebare pe care trebuie să i-o puneți patronului, oricum mulți bani, asta e clar.

Nu am ce să transmit la nimeni, eu îmi fac meseria, momentan nu am câștigat nimic, sunt 5 echipe într-un punct, pentru moral e bine că suntem acolo (n.r. pe primul loc). Toți jucătorii au plecat, nu e ușor să creezi o echipă nouă, dar s-au creat niște relații de joc, sper să vină și Tachtsidis, Deac și Abeid, să fim mai puternici.

E greu să nu fim în play-off acum, sincer. La Iași cred că va fi un teren greu, e datoria mea să îi țin pe jucători cu picioarele pe pământ, nu am realizat nimic încă”, a spus Dan Petrescu la finalul meciului UTA – CFR Cluj 1-4.

Ce a declarat Louis Munteanu după dubla semnată în partida de la Arad

„Suntem fericiți pentru această victorie, o victorie foarte importantă care ne duce acolo pe primul loc, sperăm să fim și la finalul campionatului tot acolo, zic eu că arătăm foarte bine.

Noi sperăm să fim și la finalul sezonului tot acolo pe primul loc, aveam meciuri în care dădeam gol și luam imediat sau pe final, sper să continuăm tot așa și să rămânem acolo și la final.

Nu s-a întâmplat nimic special, am mai multă răbdare cu mine, nu mă mai enervez la fiecare fază, nu sunt perfect, pot să mai greșesc și eu, nu mai dau din mâini așa mult, cum am văzut cum spune și lumea pe la televizor, mă bat pentru fiecare minge, nu mă gândesc să dau gol neapărat, vreau să îmi ajut echipa cu tot ce pot, cu atitudinea mea.

An perfect, asta îmi doresc (n.r. O convocare la naționala mare și o prezență la Campionatul European U21), de asta am venit la o echipă de tradiție, o echipa care știe să câștige campionate și sperăm în play-off să facem meciuri cât mai bune”, a spus și golgheterul de la CFR Cluj la flash-interviu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare