CFR a anunțat un transfer după ultima zi de mercato.
Lindon Emërllahu a semnat cu CFR
Marți, 11 februarie, CFR a anunțat sosirea kosovarului Lindon Emërllahu. În vârstă de 19 ani, mijlocașul a fost desemnat cel mai bun fotbalist din țara sa în 2024 și vine să pună umărul la realizarea obiectivelor în Gruia.
„Cel mai bun jucător din Kosovo, la CFR Cluj!
E oficial! Cluburile CFR 1907 Cluj și FC Ballkani au ajuns la un acord privind transferul tânărului mijlocaș Lindon Emërllahu.
Desemnat jucătorul anului 2024 în prima ligă din Kosovo, Lindon a câștigat 5 trofee alături de Ballkani, formație în tricoul căreia a bifat 100 de partide în toate competițiile.
La doar 19 ani, Emërllahu a primit prima sa convocare pentru prima reprezentativă a statului Kosovo, având șase prezențe pentru naționala țării sale.
Îți urăm bun venit, Lindon, și cât mai multe reușite în tricoul vișiniu!„, a transmis CFR.

Ioan Varga: „Poate cel mai bun număr 6 care a venit vreodată în România”
Înainte de oficilizarea transferului, Ioan Varga s-a declarat extrem de încântat de această reușită. El l-a comparat pe fotbalistul din Kosovo ca stil de joc cu Mateo Kovacic de la Manchester City și, în plus, a mai spus și că este posibil ca Lindon Emerllahu să se dovedească în scurt timp drept unul dintre cei mai buni „închizători” care au evoluat vreodată în prima ligă din România, cel puțin dintre cei străini.
„Am dat o adevărată lovitură în ultima zi de transferuri și l-am luat pe Lindon Emerllahu de la Ballkani. Este poate cel mai bun număr 6 care a venit vreodată în România. Am dat pe el 700.000 de euro, plus un procent de 15% la un viitor transfer.
Este un fotbalist extraordinar, imediat o să-și pună amprenta pe jocul CFR-ului. Au mai venit jucători din Kosovo, dar Emerllahu este unul dintre cei mai valoroși fotbaliști pe care am reușit să-i aducem.
Este un transfer pe care l-am ținut secret, deoarece ne-am dorit foarte mult ca acest fotbalist să vină la CFR Cluj. Este genul de jucător care face diferența și care ne va ajuta să câștigăm titlul de campioni. Dacă ar fi să-l asemăn cu cineva este genul lui Mateo Kovacic de la Manchester City”, a spus Nelu Varga, potrivit fanatik.ro.