„Cel mai bun, a livrat în fiecare secundă”! Pep Guardiola, elogiat de unul dintre cei mai importanți atacanți din fotbalul mare

Pep Guardiola (53 de ani) s-a bucurat de cuvinte superbe din partea lui Erling Haaland (24 de ani), norvegianul care evoluează sub comanda lui la Manchester City.

Ajuns pe „Etihad Stadium” în 2022, după ce a fost cumpărat de englezi în schimbul sumei de 60.000.000 de euro de la Borussia Dortmund, super-atacantul „cetățenilor” l-a ridicat în slăvi pe marele antrenor iberic, alături de care a cunoscut succesul adevărat. În 114 partide în tricoul lui Manchester City, Erling Haaland a marcat de 105 ori și și-a ajutat colegii cu 14 assist-uri. Mai mult, a cucerit două titluri în Premier League alături de colosul din Marea Britanie, dar și un trofeu Champions League.

Erling Haaland, discurs extraordinar la adresa lui Pep Guardiola: „Probabil cel mai bun care a existat vreodată pe Pământ”

După ce și-a prelungit contractul cu Manchester City, actuala campioană a Angliei, Pep Guardiola a primit complimente minunate din partea lui Erling Braut Haaland, superstarul din compartimentul ofensiv de pe „Etihad Stadium”.

A fost numit „cel mai bun antrenor din lume, probabil cel mai bun care a existat vreodată pe Pământ”. Așteptările înalte ale lui Haaland nu au fost înșelate absolut deloc de managerul spaniol, conform informațiilor oferite în spațiul public de celebrul jurnalist italian Fabrizio Romano.

„Pep Guardiola este cel mai bun antrenor din lume și probabil cel mai bun care a existat vreodată pe Pământ. Am așteptat foarte multe de la el, iar el a livrat în fiecare secundă. Sunt foarte fericit”, a afirmat Erling Haaland

Pe lângă cele șapte trofee pe care a pus mâna Haaland de la sosirea în Anglia, nordicul și-a trecut în CV și realizări importante la nivel individual. A fost Gheata de Aur a Europei în stagiunea 2022/2023 și cel mai bun jucător al Europei în 2023. Cota sa de piață este una astronomică: 200.000.000 de euro!

Prima reacție a lui Pep, după ce și-a prelungit înțelegerea cu Manchester City: „Am sentimente aparte pentru acest club”

Spaniolul urma să se despartă de Manchester City în vară, dar șefii de pe „Etihad Stadium” l-au convins să semneze prelungirea contractului până în 2027.

Ulterior încheierii tratativelor, Pep Guardiola a oferit o declarație, prin intermediul căreia și-a exprimat atașamentul și sentimentele puternice pe care le are pentru „cetățeni”.

„Nu plec de aici, vă asigur. Manchester City înseamnă enorm pentru mine. E al nouălea meu sezon aici. Am trăit momente incredibile împreună. Am sentimente aparte pentru acest club, de aceea sunt foarte fericit că voi sta încă două sezoane”, a transmis ibericul, potrivit site-ului oficial al celor de la Manchester City.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare