Ce se întâmplă cu transferul lui Alexandru Cicâldău la Gaziantep! Final neașteptat

Alexandru Cicâldău (27 de ani) urmează să plece de la Galatasaray, asta după ce nu a fost inclus în lotul campioanei Turciei pentru cantonamentul din Austria din această vară.

Alexandru Cicâldău nu mai ajunge la Gaziantep

Galatasaray așteaptă propuneri din partea echipelor interesate de Alexandru Cicâldău, iar turcii dezvăluiau zilele trecute că Gaziantep a intrat pe fir și forțează mutarea. Mai mult, aceștia notau că antrenorul Selcuk Inan insistă pentru internaționalul român, însă totul a căpătat o întorsătură radicală în ultimele ore.

Concret, jurnaliștii turci notează că Alexandru Cicâldău a ieșit din planurile lui Gaziantep, astfel că mutarea nu va mai avea loc în cele din urmă. Într-o situație similară cu mijlocașul român se mai află și Taxiarchis Fountas (Trabzonspor), care, de asemenea, nu va mai ajunge la fosta echipă a lui Marius Șumudică.

Goztepe, Alanyaspor, Bodrumspor sau Universitatea Craiova sunt echipele care s-au interesat de Alexandru Cicâldău în această vară.

Alexandru Cicâldău ar putea reveni la Universitatea Craiova

Întrebat despre situația lui Alexandru Cicâldău, Mihai Rotaru a dezvăluit că nu se află în negocieri cu Galatasaray, însă nici nu a exclus o eventuală repatriere a fotbalistului pe care l-a vândut în Turcia în anul 2021, pentru 6.5 milioane de euro.

Alexandru Cicâldău ar avea un salariu în valoare de 900.000 de euro anual la Galatasaray, unul greu de suportat pentru orice club din Superliga.

„Nu sunt negocieri, se așteaptă o decizie a lui Galatasaray. Nu au luat o decizie și atunci nu putem să luăm nici noi. Ei pot susține că îl dau doar în Turcia sau că doresc să îl țină. Noi nu putem să-i suportăm o parte din salariu. Nu putem să înaintăm. Sunt turci. Glumesc! N-am nimic cu ei, doar în spirit de glumă.

Alex își dorește mult să demonstreze că e un jucător extrem de valoros. Pe el l-a luat Fatih Terim la Galatasaray. A jucat sub comanda lui. După s-au schimbat conducerea, antrenorul, Cicâldău n-a mai intrat în vederile noului antrenor. Asta se întâmplă peste tot în lume.

Relația e mult mai impersonală în vestul Europei. Cicâldău mai are de demonstrat în fotbalul mare. Vom vedea care va fi decizia”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare