Sâmbătă, FCU Craiova și Ceahlăul s-au întâlnit în Liga 2, însă nimic nu avea cum să prevească ceea ce a urmat.
Adrian Mititelu și suspendarea pe care o riscă
Atmosfera de la FCU Craiova este una extrem de agitată. După demiterea lui Marius Croitoru, Adrian Mititelu se află în căutarea unui antrenor care să-l ducă în Liga 1.
Până atunci însă, Adrian Mititelu a avut o reacție care îl va costa scump. În minurul 25 al meciului cu Ceahlăul, patronul celor de la FCU Craiova a intrat pe teren după un penalty primit de adversari, prin care PatricK Petre a egalat.
Au urmat apoi injurii și strigăte disperate de la marginea terenului din partea lui Adrian Mititelu la adresa arbitrului Cristian Moldoveanu, care i-a sugerat să părăsească suprafața de joc.
Pentru ieșirea sa nervoasă, Adrian Mititelu se poate alege cu o suspendare de două luni, timp în care nu va mai putea veni la stadion. În trecut, fiul său a primit o interdicție de un an pe arenele din România, după ce a fost acuzat că aruncat cu o sticlă din tribune.
„Fapta jucătorului de rezervă, antrenorului sau altui oficial de a intra în terenul de joc fără încuviinţarea arbitrului, în timpul jocului, în scopul de a întrerupe, întârzia sau a perturba jocul ori pentru a obţine un avantaj pentru echipa proprie, se sancţionează cu suspendare de la 2 la 6 jocuri, în cazul jucătorilor sau antrenorilor și cu suspendare de 2 luni, în cazul oficialilor„, scrie în regulamentul FRF.