Ce performanță! Bianca Ghelber se califică la Jocurile Olimpice! Câți sportivi trimite acum România la Paris

Bianca Ghelber a îndeplinit baremul de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris. Atleta din Neamț s-a clasat sâmbătă pe locul 2 la Nairobi, în Kenya, la aruncarea ciocanului.

Cu o încercare de 74,06 m, Bianca a prins poziția a doua după ce a depășit din a treia încercare baremul impus de World Athletics. Pentru Bianca Ghelber va fi a patra participare la Jocurile Olimpice, după Beijing 2008, Londra 2012 şi Tokyo 2020.

Bianca Ghelber se califică la Jocurile Olimpice

Comitetul Olimpic Român a lădat performanța atletei din Roman.

”Calificare la Jocurile Olimpice Paris 2024!

Atleta Bianca Ghelber a reușit să îndeplinească baremul olimpic de calificare la aruncarea ciocanului. La Nairobi, în Kenya, Bianca a aruncat din a treia încercare 74.06 m, cu 6 centimetri peste baremul impus de World Athletics. Ea a terminat concursul pe locul 2, după americanca Janee Kassanavoid, care a aruncat 75.99 m.

Pentru Bianca va fi a patra participare la Jocurile Olimpice, după Beijing 2008, Londra 2012 și Tokyo 2020.

Bine ai venit în Echipa Olimpică, Bianca!”, se arată în postarea celor de la COSR pe contul oficial de facebook.

79 de sportivi pentru Team Romania

Prin calificarea Biancăi la Jocurile Olimpice, delegația României ajunge la 79 de sportivi. Aceștia vor concura în 10 sporturi.

– Atletism: 5 – Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklós (400 m), Alina Rotaru (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton); Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului);
– Înot: 2- David Popovici (100m, 200 m liber), Vlad Stancu (800m, 1.500m liber);
– Box: 1 – Lăcrămioara Perijoc (cat.54 kg);
– Canoe: 3 – Cătălin Chirilă (C1 1000m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuță (C2 500m);
– Canotaj: 44 locuri cotă – dublu vâsle categorie ușoară, dublu vâsle, dublu rame, patru rame, patru vâsle, 8+1 feminin; dublu vâsle, dublu rame, patru rame, patru vâsle, 8+1 masculin;
– Gimnastică artistică; 5 locuri cotă – echipe feminin; 1- Andrei Muntean;
– Gimnastică ritmică: 1- Annaliese Drăgan;
– Polo: 13 locuri cotă – echipe masculin
– Tenis de masă: 3 locuri cotă – echipe feminin;
– Lupte: 1- Andreea Ana (cat.53 kg);

Toată lumea speră la alte rezultate, un sportiv este acolo în grafic, normal că speră și la o medalie. Și eu mi-aș dori și vreau să cred că Parisul va arăta altfel. Fac tot posibilul să fug de acest loc, 44-45.
Elisabeta Lipă, pentru Sport pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare