Ce părere are Marius Ștefănescu despre faptul că Gigi Becali i-a pus o clauză de 10 milioane de euro la FCSB

Gigi Becali a plătit 1,3 milioane de euro pentru a-l transfera pe Marius Ștefănescu de la Sepsi la FCSB, iar roş-albaştrii speră să obţină profit de pe urma mijlocașului de 25 de ani.

Gigi Becali i-a fixat o clauză de 10 milioane de euro.

Patronul FCSB ar fi vrut o sumă mai mare

Finanțatorul campiaonei regretă acum că a trecut o clauză atât de mică în contract.

„Îmi pare rău acum de Ștefănescu, i-am pus clauză de doar 10 milioane. Părerea mea, cel mai bun fotbalist din România e Ștefănescu. Pentru că nu au valoare, eu cer 30-40, că așa vreau eu. Dacă nu avea 25 de ani, îi puneam clauză mare, dacă joacă un an, face 26-27, ajunge 10 milioane”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Jucătorul confirmă clauza

Marius Ștefănescu lasă de înţeles că o clauză atât de mare reprezintă o confirmare a valorii sale.

„Păi na, dacă așa a spus domn’ patron, înseamnă că asta este clauza. Este cea mai iubită echipă și cea mai mare echipă din România, este normal ca fiecare jucător să își dorească să vină aici. Fiecare jucător trebuie să muncească în fiecare zi și cred că, ca să atingi această clauză, trebuie să muncești foarte mult”, a spus Marius Ștefănescu, potrivit sport.ro.

Când a pus Mihai Stoica ochii pe Marius Ștefănescu

Președintele CA al campioanei a mărturisit că l-a remarcat pe Marius Ștefănescu de multă vreme și că el a fost cel care l-a convins pe Gigi Becali să-l cumpere de la Sepsi.

„Marius Ștefănescu are o calitate formidabilă. El face lucrurile pe care trebuie să le facă. Nu caută soluții fantastice. El tot timpul paseză unde vede. Chestia asta am remarcat-o de când era la Sepsi. Nu vreau să fac pe deșteptul, dar de când a apărut și l-am văzut prima dată jucând fundaș stânga, mereu mi-am dorit ca jucătorul ăsta să vină. Mereu am avut discuții, dar tot timpul a fost după ce semnase.

Eu chiar am insistat către Gigi să plătească o sumă foarte mare. E o sumă foarte mare pentru un jucător de 26 de ani. Nu sunt foarte mari perspective să-l vinzi cu sume mari, cum încearcă Gigi să vândă și i-a vândut pe Stanciu sau Man.

Niciodată nu o să iei în jur de 10 milioane. În momentul în care dai 1,3 milioane te gândești că-l vinzi cu 5 milioane, cel puțin. Nu cred că se pune problema, dar e un jucător care ne ajută și care cred că ne va ajuta foarte mult”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare