Ce onoare! Un jucător din România a fost felicitat de un fotbalist uriaș pe rețelele sociale

Denil Maldonado (25 de ani) a ajuns la începutul anului 2024 la Universitatea Craiova, iar fundașul central hondurian a devenit rapid un om de bază în Bănie.

Maldonado a fost felicitat de marele Chiellini

Înainte să ajungă în România, Denil Maldonado a evoluat în MLS pentru formația Los Angeles FC. Acolo, actualul jucător de la Universitatea Craiova a fost coleg cu Giorgio Chiellini, fostul mare fundaș italian și campion european cu „Squadra Azzurra”.

Cei doi au rămas în relații bune, iar acest lucru s-a văzut în ultima postare a lui Maldonado. Fundașul Universității Craiova a distribuit un videoclip în care apare salvând o minge de pe linia porții, moment în care Chiellini a reacționat imediat.

Grozav, Denil” (n.r. emoticon cu aplauze), a apărut pe contul lui Maldonado.

Concluziile lui Costel Gâlcă la finalul meciului Farul Constanța – Universitatea Craiova 3-3

Costel Gâlcă a scos în evidență și jocul prestat de Alex Mitriță, cel care a semnat un hat-trick în partida de la Ovidiu, două dintre goluri fiind reușite din penalty.

„V-am spus de la început că o să fie un meci foarte, foarte greu pentru noi. În repriza a doua am căzut total în unele momente, Laurențiu Popescu a scos câteva mingi foarte importante. După aceea, odată cu introducerea celor de pe bancă, am fost mai verticali și am putut să reintrăm în joc.

(n.r. despre Alex Mitriță) Știm că e foarte important pentru noi, are o calitate individuală foarte bună, poate marca. Și cu ajutorul echipei, cu intrarea celor de pe bancă, echipa și-a schimbat atitudinea. Daniel (Bană) a intrat foarte bine și cu FCSB, chiar a avut o ocazie de gol, e un jucător foarte vertical, în fotbalul de astăzi cred că acești jucători sunt decisivi pentru echipă.

Cu siguranță că vor veni jucători noi, vrem să avem un lot competitiv, nu știm câți în acest moment, vom vedea, sper să fac alegerile cele mai bune. Cu siguranță, campionatul care vine, echipa o să fie mult mai pregătită, cu atitudine mult mai bună și cu încredere.

(n.r. despre eventualele plecări ale lui Mitriță și Ivan) În acest moment rămân toți, sunt jucătorii Universității Craiova, dar nu vom ști, vom aștepta finalul de campionat și vom vedea”, a spus Costel Gâlcă la finalul meciului Farul Constanța – Universitatea Craiova 3-3.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare